Programul de Guvernare al Partidului Național Român: Respect pentru cetățeni și mediul de afaceri

 

În timp ce Marcel Ciolacu și Partidul Social Democrat continuă tradiția de a jigni diaspora, trecând de la refrenul „să vină Diaspora, că noi ne pi..ăm pe ea” la nou hit: „românii care au plecat din țară nu știau o meserie”, Partidul Național Liberal a conceput un Program de Guvernare în care respectul pentru cetățean și pentru mediul de afaceri se regăsește în fiecare dintre măsurile propuse pentru a fi implementate.
Partidul Național Liberal și-a reafirmat angajamentele pentru o guvernare orientată spre dezvoltarea economică și sprijinirea familiilor, prezentând o serie de măsuri și obiective pentru viitorul României. Printre acestea se numără păstrarea cotei unice de impozitare și sprijinul pentru mediul de afaceri prin menținerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi.
Un alt obiectiv important al PNL este crearea de 400.000 de noi locuri de muncă până în 2028, prin politici de investiții și dezvoltare. În plus, partidul se angajează să crească salariul mediu net pe economie de la 5.000 de lei la 7.000 de lei până la finalul mandatului.
PNL își propune să sprijine familia în sens larg, având grijă de toate generațiile – de la copii, la părinți și bunici. În acest sens, PNL va include toate școlile din România în programul „Masă sănătoasă”, asigurându-se că niciun copil nu va rămâne în afara școlii.
De asemenea, PNL propune investiții în învățământul dual, cu scopul de a integra peste 100.000 de tineri în următorii ani. Creșterea salariilor din educație este, de asemenea, o prioritate, cu obiectivul de a ajunge la nivelul celor din sectorul sanitar.
Pentru tinerele familii, PNL continuă și susține programele Prima Casă și Noua Casă, Programul ANL, care oferă oportunități de locuință, de a deveni proprietari și de a-și clădi viitorul în România.
Cu un program bazat pe investiții, locuri de muncă și sprijin pentru familii, PNL vrea să construiască o Românie prosperă și sigură pentru toți cetățenii săi, iar această abordare, constructivă și în consens cu așteptările românilor de pretutindeni, este cea corectă, în contrast evident cu politica, instituționalizată în PSD, de a jigni românii din diaspora.

Deputat PNL Iași,
SORIN NĂCUȚĂ

PULSUL ZILEI

Guvernul prelungește termenul pentru actualizarea codurilor CAEN. Noua dată-limită pentru firme

Doar 37,24% dintre cei care trebuie să își actualizeze codurile CAEN au făcut până acum această modificare, potrivit datelor ONRC. Guvernul a decis să acorde firmelor încă șase luni pentru trecerea la CAEN Rev. 3, noul termen fiind 25...

Vandalism în miez de noapte, pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Poliția a deschis dosar penal

Noapte agitată pentru locatarii unui bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Trei adolescenți, cu vârste intre 12 si 15 ani, au provocat zgomote puternice și au vandalizat o insulă ecologică, iar o mașină aflată în apropiere a...

Ce consilieri locali de la Târgu Frumos vor face parte din comisiile pentru interviurile candidaților la funcțiile de director 

Legislativul local din Târgu Frumos au desemnat, în ședința din 30 septembrie, consilierii care vor face parte din comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în unitățile de învățământ din oraș. Potrivit...

Un nou „coleg de învățare”, la Colegiul Unirea Pașcani. Un asistent IA îi ajută pe elevii din clasele pilot

Un nou "coleg de învățare", la Colegiul Unirea Pașcani. Un asistent IA îi ajută pe elevii din clasele pilot "De azi un nou coleg de învățare: “super inteligentul/si” Unirea 4.0, adică un asistent IA. Resursele de răbdare sunt prețioase. Cele de învățare...

Consilieri locali în comisiile din școlile din Pașcani. Desemnări pentru Consiliile de Administrație, Comisiile de Evaluare și Asigurare a calității și pentru concursurile de...

Consiliul Local Pașcani a desemnat, în ședința de miercuri, 30 septembrie, reprezentanții legislativului local care vor face parte din consiliile de administrație și din comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității din unitățile de învățământ din municipiu. Totodată, consilierii locali au...

„Mizerabilii”, după Victor Hugo, pe scena Casei de Cultură din Pașcani

Iubitorii de teatru din Pașcani sunt invitați la un nou spectacol găzduit de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Luni, 23 noiembrie, de la ora 19:00, pe scenă va fi pusă în scenă piesa „Mizerabilii”, după celebra operă a lui...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI – 1 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI - 1 OCTOMBRIE 2026 https://www.youtube.com/watch?v=e89qEFMTy4A

Investiții în echipamente la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani – VIDEO

Investiții în echipamente la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Din fonduri proprii, unitatea medicală a cumpărat monitoare de funcții vitale, perfuzoare și un laser de mare putere pentru recuperare. "Spitalul nostru continuă modernizarea! 🏥 Din fonduri proprii, am investit...

Târgul localităților, sâmbătă, 3 octombrie, la Pașcani. Aproximativ 30 de producători își vor expune produsele

Esplanada municipiului Pașcani va găzdui, sâmbătă, 3 octombrie, Târgul Localităților, eveniment dedicat producătorilor locali, tradițiilor și meșteșugurilor din apropiere. Evenimentul va începe la ora 9:00 și va reuni aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea Pașcaniului....

1 octombrie, Ziua internaţională a vârstincilor. Trăim mai mult. Societatea este pregătită pentru o viață mai lungă?

1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, aduce în prim-plan una dintre cele mai importante schimbări demografice ale lumii: oamenii trăiesc mai mult. Longevitatea este una dintre marile reușite ale societății moderne, însă viețile mai lungi vin și cu...
Paşcani
câțiva nori
19.6 ° C
19.6 °
19.6 °
40%
3.1m/s
0%
J
19 °
vin
19 °
S
18 °
D
19 °
lun
19 °

Niciun articol afișat