MS: Alte 500.000 de doze de vaccin antigripal – livrate de furnizor către direcţiile de sănătate publică

O nouă tranşă de 500.000 de doze de vaccin antigripal va fi livrată luni de furnizor către direcţiile de sănătate publică, acestea urmând a fi direcţionate către cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii.

‘Pentru sezonul 2020 – 2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire. Campania de vaccinare a început în data de 14 septembrie 2020, iar repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi. Următoarea tranşă de 1.100.000 doze de vaccin gripal se va realiza în prima parte a lunii noiembrie”, precizează MS într-un comunicat transmis AGERPRES.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC, afirmă MS.

Potrivit sursei citate, până în data de 11 octombrie au fost vaccinate antigripal 146.537 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Conform aceleiaşi surse, la nivel naţional, în cea de-a doua săptămână de supraveghere şi monitorizare a evoluţiei infecţiilor respiratorii acute şi gripei, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare – IACRS şi pneumonii) a fost de peste 42.000, cu aproximativ 50,2% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (84.564), dar într-o creştere uşoară, cu 8,7%, comparativ cu cel din săptămâna anterioară.

‘Până în prezent, în acest sezon nu au fost înregistrate cazuri confirmate de gripă’, precizează aceeaşi sursă.

Sursa radioiasi.ro

 

PULSUL ZILEI

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...

„Consilierul păcănele” insistă, cu disperare, pentru redeschiderea sălilor de noroc la Pașcani

Încă o încercare eșuată în legislativul pășcănean de anulare a hotărârii prin care au fost interzise păcănelele în municipiu. Consilierul liberal Alexandru Nemțanu a încercat cu disperare să-și convingă colegii consilieri să fie de acord cu această propunere. Cel...

Târgul localităților la Pașcani: tradiții, producători și spectacol, pe esplanadă

Esplanada municipiului Pașcani a fost, sâmbătă, 3 octombrie, locul de întâlnire pentru producători locali, meșteșugari, artiști și ansambluri folclorice, în cadrul unei noi ediții a Târgului Localităților. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea...

Șapte petiții pentru Comisia de Circulație

Comisia de Circulație a municipiului Pașcani se întrunește în ședință pe 7 octombrie a.c. Pe ordinea de zi sunt șapte petiții de la cetățeni care urmează să fie analizate și avizate. Prima dintre ele este semnată de zece cetățeni...

CSM Pașcani, pe ultimul loc. Are un nou portar

Echipa pășcăneană de fotbal CSM Pașcani a ajuns din nou în coada clasamentului. Meciul din etapa a șaptea a fost pierdut cu 5-0 săptămâna trecută, acasă la Aerostar Bacău. Antrenorul echipei, Răzvan Boroianu, spune că a fost o înfrângere...

Eky Sam, fără concurență la o lucrare în Tg Frumos: bază pentru autobuze electrice, stații și trotuare noi

Primăria Târgu Frumos a primit o singură ofertă la licitația pentru modernizarea infrastructurii de transport public și pietonale din oraș. Eky Sam, firmă din localitate, participă cu subcontractantul Loial Impex din Suceava. Contractul are o valoare estimată de 10,7...

Pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026. Când începe și cât durează. Programul complet de la Iași

Pelerinajul de Sfânta Parascheva adună în fiecare an, la Iași, mii de credincioși veniți din toate colțurile țării. Și în 2026, perioada hramului vine cu un program special la Catedrala Mitropolitană, cu slujbe, procesiuni și momente importante pentru cei care...

Muniție de război găsită în pădurea Stroești. Aproape 70 de proiectile, bombe și alte elemente

ISU Iași: Mai multe elemente de muniție neexplodată, ridicate din pădurea Stroiești O plimbare prin pădure sau o zi de lucru în natură poate aduce descoperiri care ascund un pericol. Pentru ca oamenii să se întoarcă în siguranță acasă, la...

Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar oferit de stat conform Ordonanței de urgență nr. 23/2026. Sumele acordate variază între 300 și 500 de lei,...

5 octombrie, Ziua Mondială a Profesorilor. La mulți ani, dascălilor din întreaga lume!

În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorilor, o zi dedicată celor care au un rol esențial în educarea și formarea generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat de UNESCO, în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
70%
2.6m/s
0%
mar
24 °
mie
25 °
J
23 °
vin
25 °
S
12 °

Niciun articol afișat