Nebunie la examenul de permis auto. Patru luni de așteptare. Ieșenii fug la Botoșani

Autorităţile nu reuşesc să rezolve o problemă care creează nemulţumire în rândul celor ce vor să conducă o maşină. Programarea la examen la Iaşi se face după patru luni. În fiecare lună sunt două mii de oameni care aşteaptă să fie examinaţi. Cei care nu trec examenul trebuie să reia şcoala şi apoi să aştepte iar patru luni să le vină rândul. Unii îşi fac mutaţie la Botoşani, unde timpul de aşteptare e la jumătate. Prefectul Bogdan Cojocaru: „Am discutat deja cu şeful serviciului să solicite suplimentarea numărului de posturi pentru partea de examinatori”

 

La sfârşitul anului trecut, în România erau 8,3 milioane de deţinători de permise de conducere. Altfel spus, la fiecare doi locuitori, unul are carnet. Dacă numărul deţinătorilor a crescut de la un an la altul, calvarul obţinerii mult râvnitului document a fost mereu la fel. Înainte de 1990, lista de aşteptare pentru intrarea în Şcoala de Şoferi (una pe judeţ) era lungă şi dura un an de la înscriere până la începerea efectivă a cursurilor şi orelor de conducere. După 1990, numărul instructorilor şi al firmelor de profil a crescut, iar „dopul” s-a mutat la examinatori. Adică la Serviciul permise şi înmatriculări auto, care ţine de Ministerul Afacerilor Interne. Nu contează categoria, rândul e la fel de mare.

Andrei G., proaspăt absolvent de liceu, ar fi vrut să aibă permis odată cu începerea facultăţii, pentru că locuieşte într-o comună limitrofă Iaşului. Ai lui îi luaseră deja o maşină la mâna a doua, dar calculele de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg, respectiv cu aglomeraţia de la „Permise”.

„Am început şcoala de şoferi la Iaşi în decembrie 2020 şi am terminat-o în februarie. Am fost înscris imediat pentru proba de traseu, dar examenul l-am dat efectiv în luna august. A trebuit să mai iau nişte ore suplimentare, pe banii mei, că aproape uitasem să conduc. Dar am picat”, ne-a povestit el. S-a înscris din nou şi a fost programat în luna decembrie „pentru oraş”. Încă un set de ore suplimentare de condus, însă un nou eşec.

„Nici nu m-am mai reprogramat”, ne-a spus Andrei. „Oricum trebuia să fac şcoala de şoferi din nou, adică alţi 1.500-2.000 de lei. De data asta aş fi luat examenul chiar şi la Iaşi, deşi e un oraş complicat. Dar nu am vrut să mai risc, mai ales că am rude într-un judeţ vecin, unde reprogramările sunt cam la două luni. Mi-am făcut mutaţie şi apoi din nou şcoala acolo, am negociat cu un instructor să fac mai puţine ore, deci bani mai puţini, iar luna viitoare am examenul de oraş”, ne-a prezentat el soluţia. Tânărul e mai relaxat: chiar dacă iarăşi ar fi să nu treacă examenul, ştie că va fi reprogramat mai repede.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
84%
2.2m/s
31%
lun
13 °
mar
15 °
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °

Niciun articol afișat