„Nenea Mișu” a plecat să citească povești îngerilor

Casa Municipala de Cultură din Pașcani este în doliu. Mihai Atomei, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai instituției, a murit. Cu două zile înainte de a împlini vârsta de 81 de ani!

Timp de zeci de ani a interpretat diverse roluri în piese de teatru mai ales pentru copii, a fost regizor la teatrul de revistă, dar a fost cunoscut si ca interpret de muzică ușoară, mai ales de romanțe. Imediat după ieșirea la pensie și-a continuat activitatea ca realizator al unei emisiuni dedicată copiilor. „Nenea Mișu” a intrat in casele oamenilor prin intermediul BIT TV, in fiecare seară cu îndrăgita emisiune „Povești de seară”, timp de doi ani de zile.   În memoria lui, BITV va redifuza emisiunea începând de săptămâna viitoare.

DUMNEZEU SĂ IL ODIHNEASCĂ ÎN LUMINĂ VEȘNICĂ!

PULSUL ZILEI

Luni, 25 mai, se deschide centrul de recoltare a sângelui la Pașcani

O investiție mult așteptată în municipiul Pașcani va fi inaugurată, luni, 25 mai. Este vorba despre centrul de recoltare a sângelui, în clădirea din piața agroalimentară din zona Deal. Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, organizație care s-a ocupat de...

Ședința CL Hârlău. Un nou consilier depune jurământul

Legislativul orașului Hârlău este convocat în ședinta ordinară pe 28 mai, de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt trecute 10 proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul orașului, Radu Curca....

CL Pașcani, ședință pe 29 mai. Programele culturale pe ordinea pe zi – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară vineri, 29 mai, de la ora 9. Pe ordinea de zi sunt nouă proiecte de hotărâre, opt dintre ele inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie și unul de consilierul PSD, Vlad Macovei. Ședința...

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai 2026, de la ora 14:00. Copiii sunt așteptați la parcul Hațas Grui unde administrația locală a pregătit multe suprize...

Controale rutiere la Pașcani. Zeci de șoferi au fost testați pentru alcool și alte substanțe

IPJ IASI: În ziua de 21 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pașcani, împreună cu polițiștii de la structurile de ordine publică, au acționat pentru depistarea și sancționarea șoferilor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, au...

Senatorul Lucian Rusu: Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil!

Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil, respectat și implicat activ în arhitectura europeană și euro-atlantică de securitate. În timp ce unii întrețin blocajul politic, Guvernul continuă să livreze rezultate concrete pentru securitatea și...

Finanțare nerambursabilă pentru proiectele din județ. Termenul limită de depunere a dosarelor 26 iunie 2026

Finanțare nerambursabilă pentru proiectele din județ. Termenul limită de depunere a dosarelor 26 iunie 2026 "Astăzi se deschide sesiunea de depunere a proiectelor finanțate de Consiliul Județean Iași în baza Legii 350/2005. În acest an, avem alocată suma de 2...

Programul Rabla 2026: Guvernul reduce aproape la jumătate sprijinul pentru mașinile electrice

Bugetul programului Rabla a fost aprobat de Guvern. Ajutorul oferit de stat pentru mașinile electrice scade de la 37 de mii de lei la 18.500. Pentru celelalte mașini, valoarea tichetelor rămâne neschimbată, între 10 și 15 mii de lei. În...

Iași/ Schimb de bune practici privind prevenirea corupției între DGA și SPIA din Republica Moldova, la Iași

C.P. Reprezentanți ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași, împreună cu reprezentanți ai Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) din Republica Moldova, au participat săptămâna trecută la o întâlnire de lucru organizată la sediul Școlii de Formare...
Paşcani
cer acoperit de nori
17 ° C
17 °
17 °
73%
6.8m/s
28%
S
23 °
D
22 °
lun
22 °
mar
25 °
mie
18 °

Niciun articol afișat