Gheorghe Nichita pregăteşte terenul pentru ca apropiaţii săi să ocupe funcţii în cadrul filialei ieşene a PSD.
Funcţia de şef la municipiu este pregătită pentru viceprimarul Mihai Chirica.
„Îl voi susţine total pe Chirica la şefia municipale a PSD. Este un foarte bun administrator şi a fost implicat în campaniile electorale de anul trecut. Eu când am fost ales viceprimar, eram simplu consilier local, Mihai Chirica este viceprimar. Trebuie să-l creştem, să-l facem şi om politic”, a afirmat Gheorghe Nichita.
El a precizat că şi alţi pesedişti pot ocupa oricând funcţii în filială, printre cei enumeraţi de Nichita fiind deputatul Sorin Iacoban şi consilierul local Marius Ostaficiuc.
„Şi alţii pot să candideze, dar eu îl susţin pe Chirica. Şi Ostaficiuc e bun, Iacoban şi Câtea, la fel”, a precizat liderul PSD Iaşi.
Gheorghe Nichita va candida la şefia filialei judeţene şi cel mai probabil nu va avea rival în această cursă.
Printre cei pe care Nichita îi vede în conducerea filialei judeţene se numără Victorel Lupu, în prezent vice la CJ, şi senatorul de Paşcani, Florin Constantinescu.