Noi lucrări la şcolile speciale din judeţ

Scolile speciale din judeţ iau în calcul depunerea de noi proiecte de modernizare a instituţiilor, cu ajutorul fondurilor europene. Este şi cazul Şcolii Speciale pentru Nevăzători din Târgu Frumos, unde conducerea lucrează la întocmirea documentaţiei necesare pentru continuarea programului de reabilitare a clădirilor din subordine. „Unitatea nostră a fost inclusă într-un program de reabilitare şi consolidare, în perioada 2008-2012, însă din acel proiect ne-au mai rămas două clădiri care ar mai necesita lucrări de reabilitare”, a declarat Margareta Pristavu, directoarea Şcolii Speciale pentru Nevăzători. Clădirile pentru reabilitarea cărora se doreşte obţinerea de fonduri europene sunt corpurile C2 şi C3, care adăpostesc săli de curs, dormitoarele fetelor, dar şi un hol de dimensiuni mari care se doreşte a fi mansardat. „Lucrările sunt necesare deoarece tâmplăria este veche, iar pe perioada iernii avem probleme cu frigul. În ceea ce priveşte construcţia unei mansarde în zona holului mare, acesta este necesară, deoarece am avea mai multe spaţii de depozitare, având în vedere că noi avem un regim de internat şi s-au adunat foarte multe lucruri”, a conchis directoarea Pristavu. Conform calculelor făcute de reprezentanţii instituţiei de învăţământ, valoarea lucrărilor s-ar ridica la suma de 200.000 de lei şi ar urma să obţină finanţare în perioada 2014-2020.
Sursa Evenimentul

PULSUL ZILEI

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...

Cine îi va evalua pe candidații la șefia școlilor din Pașcani. Lista consilierilor locali din comisiile de interviu

A început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Pașcani. Marți, 13 octombrie, candidații au susținut prima probă, cea de evaluare a competențelor, iar următoarele etape vor testa cunoștințele de management și legislație școlară,...

Festivalul „Toamna de Aur” la Târgu Frumos, într-o altă înfățișare, pe 18 octombrie

Festivalul "Toamna de Aur" la Târgu Frumos va avea o altă înfățișare. Evenimentul este programat duminică, 18 octombrie, de la ora 15:00. "Toamna aceasta se numără pasiunile! ⚽🕺🏽💃🏽🩰🎼🎙️🩺😺👷🏽 Anul acesta,🍂 FESTIVALUL „TOAMNA DE AUR”🍂 vine cu o nouă înfățișare! Ajuns...

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.2 ° C
8.2 °
8.2 °
75%
3.9m/s
0%
mie
16 °
J
17 °
vin
11 °
S
10 °
D
9 °

Niciun articol afișat