Primarul comunei Lespezi si-a creionat o serie de proiecte importante pentru comunitate pentru anul 2013. Primarul Ioan Lazar urmeaza sa deschida o serie de santiere pe raza comunei cu scopul de a moderniza cateva obiective edilitare. Acesta a depus mai multe proiecte la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), unde a primit si aprobare.
„Am o serie de proiecte publice pentru cetatenii mei, pe întregul mandat 2012 – 2016, pe care mi-as dori sa le duc la îndeplinire. Nu le pot face pe toate, dar încerc macar pe cele mai importante sa le duc la îndeplinire. Legat de proiecte pe anul 2013, m-am axat pe asfaltarea unor strazi satesti si comunale si am încercat si sa prind finantare pentru câteva drumuri judetene, desi este de datoria Consiliului Judetean sa se îngrijeasca. Un exemplu este drumul DJ 208, Lespezi – Vânatori, cel care trece prin fata Caminului Cultural Lespezi, fiind vorba de 6 km de asfalt. Aici, pot fi sigur ca de la anul, drumul va fi asfaltat. Am discutat cu conducerea Consiliului Judetean si mi-au spus ca a fost prins la finantare proiectul respectiv. Tot legat de drumuri, vreau ca pâna la sfârsitul acestui an sa finalizez lucrarile la drumul comunal Heci – Probota. Aici avem de asfaltat 1,6 km, iar documentatia a fost depusa la Ministerul Dezvoltarii si mai mult decât atât, a fost si aprobata de ei pentru finantare în anul 2013 prin Masura 577”, a declarat primarul comunei Lespezi, Ioan Lazar. Acesta a mai precizat faptul ca pe lânga obiectivele sus mentionate, mai urmeaza a fi prinse la finantare alte obiective, care la fel au primit OK-ul din partea reprezentantilor Guvernului USL.