NOI REGLEMENTĂRI PRIVIND TRANSPORTUL ALTERNATIV

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Începând cu 1 februarie 2020, intră în vigoare O.U.G. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto. Transportul alternativ se poate realiza doar prin intermediul unei platforme digitale avizate tehnic de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, autoturismele trebuie să dețină autorizație pentru transportul alternativ, iar șoferul un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română.

Până la această dată, persoanele fizice și juridice care derulează operațiuni ce intră sub incidența acestei ordonanțe au beneficiat de o perioadă de tranziție pentru punerea în acord cu noile prevederi legale.

Astfel, autoturismele cu care se efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să aibă maximum 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto;

b) să aibă inspecția tehnică periodică (ITP) realizată la fiecare 6 luni;

c) la momentul cursei trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și utilizarea conform destinației;

d) să dețină copia conformă a autorizației pentru transportul alternativ.

Autoturismele care efectuează transport alternativ nu beneficiază de facilitățile de trafic aferente serviciilor publice de transport local. Pasagerii sunt preluați și coboară în locurile unde este permisă oprirea autovehiculelor.

În trafic, pe durata efectuării curselor de transport alternativ, autoturismele înregistrate pe platforma digitală vor avea afișat la vedere, în partea din față și din spate a autoturismului, un ecuson pentru transport alternativ cu dimensiunea de 10 cm x 10 cm, ce va conține următoarele elemente:

a) numărul de înmatriculare al autoturismului;

b) denumirea platformei digitale pe care este înregistrat autoturismul;

c) elemente de siguranță care să ateste autenticitatea ecusonului.

Conducătorul auto care efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

a) să aibă vârsta de cel puțin 21 de ani;

b) să dețină un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.;

c) să dețină permis de conducere categoria B cu o vechime de cel puțin 2 ani;

d) din certificatul de cazier judiciar al persoanei trebuie să rezulte că aceasta nu a fost condamnată pentru infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, infracțiuni privind traficul și consumul de droguri, infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale, traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale sau infracțiuni contra patrimoniului;

e) să dețină avizul medical și avizul psihologic prin care este declarat apt pentru desfășurarea activității de transport persoane;

f) să nu aibă suspendată exercitarea dreptului de a conduce în ultimul an pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive sau să nu fi fost implicat în accidente rutiere soldate, din culpa sa, cu decesul sau vătămarea gravă a uneia sau mai multor persoane.

Atunci când își desfășoară activitatea, conducătorul auto trebuie să dețină la bordul autoturismului și să prezinte organului de control rutier, pe lângă documentele prevăzute de legislația rutieră, și următoarele documente:

a) asigurarea de răspundere civilă auto;

b) asigurarea pentru persoane și bunurile acestora;

c) ecusonul de transport alternativ;

d) copia conformă a autorizației pentru transport alternativ.

Conducătorii auto care efectuează transport alternativ au următoarele obligații:

a) să aibă ținută corespunzătoare, un comportament civilizat și preventiv în relația cu clientul;

b) să nu refuze efectuarea cursei în condițiile inițial agreate;

c) să nu solicite plata de către pasager a unei alte sume de bani în schimbul activității de transport efectuate;

d) să transporte bagajele clienților, în cazul transportului de persoane, în limitele spațiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;

e) să se supună controlului autorităților cu atribuții în domeniu și să prezinte la control, în timpul activității, documentele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de legislația în vigoare;

f) să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului;

g) să informeze în termen de 24 de ore operatorul de transport alternativ cu privire la modificarea oricăror informații referitoare la persoana sa, comunicate acestuia în scopul admiterii sale pe platforma digitală;

h) să efectueze cursa doar cu un autoturism înscris pe platforma digitală.

Controlul respectării noilor prevederi legale este asigurat de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., Agenția Națională de Administrare Fiscală, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor,  inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit actelor normative care reglementează domeniul de competență al acestor instituții.

Constituie contravenție, dacă potrivit legii penale fapta nu constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei următoarele fapte ale conducătorului auto:

a) efectuarea unei curse fără deținerea unui certificat de atestare profesională;

b) efectuarea unei curse fără respectarea prevederilor articolului 13, alineatul 4 (operatorul de transport alternativ are dreptul să efectueze transport alternativ cu autoturismul pentru care s-a emis copia conformă a autorizației pentru transportul alternativ: a) permanent, în interiorul localității unde își are sediul sau domiciliul sau în regiunea de dezvoltare București-Ilfov, după caz; b) ocazional, cu plecare din localitatea unde își are sediul sau domiciliul ori din regiunea de dezvoltare București-Ilfov, după caz, spre alte localități)

c) lipsa de la bordul autoturismului, în timpul efectuării transportului alternativ, a ecusoanelor pentru transportul alternativ;

d) lipsa de la bordul autoturismului, în timpul efectuării transportului alternativ, a asigurării de răspundere civilă auto, asigurării pentru persoane și bunurile acestora, ecusonului de transport alternativ și copiei conforme a autorizației pentru transport alternativ (aceste documente trebuie avute în plus față de cele prevăzute de legislația rutieră)

e) solicitarea către pasager a plății unei alte sume de bani în schimbul activității de transport efectuate

f) neinformarea în termen de 24 de ore a operatorului de transport alternativ cu privire la modificarea oricăror informații referitoare la persoana sa, comunicate acestuia în scopul admiterii sale pe platforma digitală

g)  efectuarea cursei cu un autoturism neînscris pe platforma digitală

h) efectuarea transportului alternativ prin intermediul unei platforme digitale neavizate tehnic de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la articolul 34 literele b și f, odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale se suspendă dreptul de utilizare a autoturismului respectiv pentru 6 luni.

Articolul 34, litera b: efectuarea unei curse fără respectarea prevederilor art. 13 alin. (4) (operatorul de transport alternativ are dreptul să efectueze transport alternativ cu autoturismul pentru care s-a emis copia conformă a autorizației pentru transportul alternativ: a) permanent, în interiorul localității unde își are sediul sau domiciliul sau în regiunea de dezvoltare București-Ilfov, după caz; b) ocazional, cu plecare din localitatea unde își are sediul sau domiciliul sau din regiunea de dezvoltare București-Ilfov, după caz, spre alte localități).

Articolul 34, litera f: efectuarea transportului alternativ prin intermediul unei platforme digitale neavizate tehnic de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

sursa: politiaromana.ro

PULSUL ZILEI

Subiecte grele, unele cu repetiție. Consilierii pașcăneni, convocați pe 30 septembrie

Legislativul local este convocat în ședință ordinară pe 30 septembrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 17 proiecte de hotărâre. Ședința va începe cu două rectificări bugetare, la Spitalul de Urgență Pașcani și la Primărie, aprobarea...

CSM Pașcani, ciuruită cu șapte goluri la Putna! Directorul „s-a ascuns”, antrenorii nu își dau demisia!

Echipa de fotbal CSM Pașcani a pierdut un nou meci. Al cincilea din acest sezon, în deplasare la Putna. De această dată cu scorul de 7 - 2, după 1-1 la pauză. Unul dintre antrenorii echipei, Cătălin Damian, spune...

Primarul Pașcaniului, despre săpunul și hârtia igienică de la o grădiniță

Dacă aveți copii la școală sau grădiniță, iar cadrele didactice vă solicită bani pentru săpun și hârtie igienică, ar trebui să nu achitați niciun leu. Este sfatul primarului Pașcaniului, Marius Pintilie. În prima sa postare după o săptămână de...

„Educația nu se repară la croitorie”. Elevii sunt chemați să vină îmbrăcați în negru la școală, pe 28 septembrie. Protest față de uniforma obligatorie

Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe elevii din întreaga țară să vină îmbrăcați în negru la școală luni, 28 septembrie, în semn de protest față de proiectul privind uniforma școlară obligatorie. Organizația reclamă că elevii nu au fost...

Polițiștii i-au învățat pe seniori cum să se ferească de fraudele de pe internet. Întâlnire la Biblioteca Municipală Leonard Gavriliu Pașcani 

După ce au învățat să folosească telefonul, aplicațiile și internetul, seniorii din Pașcani au trecut la o altă lecție importantă: cum să se ferească de cei care încearcă să-i înșele în mediul online sau prin telefon. Joi, 24 septembrie, în...

Noi reguli pentru alocațiile și indemnizațiile acordate copiilor și tinerilor. Ce modificări anunță ANPIS

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță noi reguli privind alocația de plasament și drepturile bănești acordate copiilor și tinerilor. Modificările privesc continuarea măsurii de protecție după majorat, acordarea indemnizației celor care studiază sau lucrează și menținerea...

Pensiile se pot verifica online. Ce servicii sunt deja disponibile în noul sistem CNPP

Noul portal al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) este deja funcțional, iar persoanele asigurate și pensionarii își pot verifica online o serie de informații din sistemul public de pensii. Prin contul din Spațiul Privat Virtual pot fi consultatestagiile...

Somații la blocuri pentru schimbarea contoarelor de apă

ApaVital a început să îi someze pe pășcănenii care locuiesc la bloc să schimbe contoarele de apă de pe casa scărilor. Este vorba mai ales de cei care au încheiate contracte individuale cu operatorul regional de apă și canalizare,...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HARLAU – 24 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HARLAU - 24 SEPTEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul aleșilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=MJXsh3zbYQ4

Licitație pentru aparatură medicală de 3,7 milioane de lei la Spitalul de Urgență Pașcani – DOC

Primăria Pașcani a lansat licitația pentru furnizarea echipamentelor medicale necesare cabinetelor și spațiilor medicale amenajate în noul ambulatoriu - licitația de pe SEAP poate fi văzută AICI. Valoarea estimată a achiziției este de 3,68 milioane de lei, fără TVA,...
Paşcani
cer fragmentat
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
62%
2.7m/s
0%
J
12 °
vin
17 °
S
19 °
D
20 °
lun
18 °

Niciun articol afișat