Senatul a adoptat, în ședința de luni, un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice.
Senatul este primul for sesizat cu acest act normativ, Camera Deputaților fiind decizională.
Propunerea legislativă completează în acest sens Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
„Conducerea unei trotinete electrice pe drumurile publice este permisă persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani și care au promovat un curs de instruire teoretică privind regulile de circulație și conduita preventivă aplicabile bicicletelor și trotinetelor electrice”, prevede proiectul.
De asemenea, persoanele care dețin un permis de conducere valabil pentru cel puțin una dintre categoriile prevăzute de lege sunt exceptate de la această obligație.
