Noul prefect vine la Pașcani pentru a sta de vorbă cu cetățenii

Noul prefect vine la Pașcani pentru a sta de vorbă cu cetățenii

Veste bună pentru cetățenii care au probleme cu fondul funciar, de exemplu. Nou prefect de Iași, Marian Șerbescu a luat decizia să țină audinețe la Pașcani, să se întâlneacă cu oamenii pentru a le auzi ofurile și pentru a găsi rezolvare pentru ele. Astfel, întâlnirile sunt programate pentru jumătate lunii mai, doritorii fiind așteptați să se înscrie pe liste.

Întâlnirile dintre cetățeni și prefectul Marian Șerbescu au loc la sediul Primăriei Municipiului Pașcani, joi, 11 mai, și peste o săptămână, 18 mai, începând cu orele 9:30. Înscrierile se pot face la numerele de telefon 0232 421 786 sau 0232 421 773 sau pe email la adresa [email protected]. Cetățenii se pot înscrie la audiențe până pe data de 9 mai a.c.

Marian Şerbescu este al 17-lea prefect al judeţului după 1990. El a fost numit în funcție la începutul acestei luni. Are o experienta de 20 de ani in administratia publica. Primii 15 ani i-a petrecut la Directia Generala de Asistenta Sociala si protectia Copilui, iar urmatorii 5 ani a fost angajat al Prefecturii, mai intai consilier, apoi director al Cancelariei Prefectului.

PULSUL ZILEI

Ședință în grabă pentru sisteme fotovoltaice la Pașcani, cu o zi înainte de închiderea sesiunii de finanțare 

O ședinta pregătită si convocată în grabă de primarul, Marius Pintilie, i-au luat prin surprindere pe consilierii pășcănenii. Ei au fost convocați joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 15:00, pentru a vota o investiție importanta cu trei proiecte...

Opt percheziții în zona Hârlău, într-un dosar privind achiziția ilegală de arme și muniție

OPERAȚIUNEA JUPITER A AJUNS ȘI ÎN ZONA HÂRLĂU. OPT PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR Acțiunea JUPITER, desfășurată la nivel național, a ajuns și în zona Hârlău. Polițiștii ieșeni au făcut, joi, 5 noiembrie, opt percheziții domiciliare într-un...

România, pe locul 3 în UE la scumpirea alimentelor. Singurele ţări în care preţurile au scăzut

România este pe locul al treilea în UE la scumpirea alimentelor. În alte ţări europene, cele mai mari creşteri se văd la fructe şi legume. În Franţa, de exemplu, produsele proaspete s-au scumpit cu 8%, iar în sudul Italiei,...

Bani de chirie pentru tinerii care câştigă până la 4.000 de lei. Ce alte beneficii prevede proiectul de lege

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei şi de transport la jumătate de preţ. Proiectul...

Liceul „Mihai Busuioc” sărbătorește 45 de ani prin concursuri, lectură și evenimente culturale

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani marchează în această lună 45 de ani de existență, printr-o serie de activități dedicate culturii, lecturii, educației și generațiilor care au trecut prin băncile școlii. Sub genericul „Rădăcini, amintiri, generații – 45 de ani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...

Bani în plus pentru pensionari de la 1 ianuarie. Ce procent de majorare ia în calcul ministrul Muncii

În așteptarea facturilor la energie, care ar putea pune din nou presiune pe bugetele noastre, pensionarii primesc promisiuni de mai bine. Premierul Luca Niculescu a dat asigurări în acest sens, iar acum și ministrul Muncii, Florin Manole, confirmă că...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.7 ° C
5.7 °
5.7 °
72%
1.8m/s
0%
J
6 °
vin
12 °
S
8 °
D
8 °
lun
6 °

Niciun articol afișat