Noul sediu al clinicii „Bella Praxis” din Pașcani a fost inaugurat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Noul sediu al clinicii „Bella Praxis” din Pașcani a fost inaugurat în cursul zilei de luni, 13 iulie a.c. Este vorba despre un spațiu modern, „conceput pentru a răspunde celor mai înalte standarde de calitate”, situat pe strada Nicolae Iorga, în apropierea scărilor mici care duc spre Zona Vale a municipiului.

„Sub deviza „Îngrijire cu suflet, medici de elită”, Bella Praxis își reafirmă angajamentul de a oferi servicii medicale complete, accesibile și performante pentru pacienții din Pașcani și din întreaga zonă. Cu o experiență de peste 10 ani în domeniul sănătății, Bella Praxis intră într-o nouă etapă de dezvoltare, punând la dispoziția comunității o echipă medicală extinsă, formată din medici cu experiență și reputație profesională, precum și o gamă diversificată de specialități medicale”.

De asemenea, conducerea clinicii a anunțat că de la începutul acestei luni sunt disponibile noi specialități medicale pentru consultații: Obstetrică-Ginecologie, Gastroenterologie, Pneumologie, Urologie, Dermatovenerologie și Dermato-cosmetică, Neurologie, Endocrinologie, Cardiologie, Medicină Internă, Diabet, Reumatologie, Psihiatrie și Psihoterapie.

Menționăm că portofoliul de servicii al clinicii cuprinde 12 specialități medicale, susținute de echipamente moderne. O bună parte din consultații sunt gratuite pentru pacienți, în urma contractelor de decontare încheiate cu CAS.

PULSUL ZILEI

Noi reguli pentru pensiile private din 2027. Cât poți încasa imediat și cum vei primi restul banilor

Sistemul de plată a pensiilor private din România se schimbă din 2027. Persoanele care ajung la momentul încasării banilor acumulați vor putea solicita, în condițiile legii, cel mult 30% din activ sub forma unei plăți unice, înainte de începerea...

România a primit prima tranșă din SAFE pentru A7 și A8

România a primit prima tranșă de aproximativ 2,5 miliarde de euro prin instrumentul european SAFE, dintr-un pachet total de finanțare care se apropie de 17 miliarde de euro. Banii vor fi folosiți pentru proiecte de apărare și infrastructură cu...

BIT TV – ȘEDINȚA CONSILIULUI LOCAL TÂRGU FRUMOS, 27 AUGUST 2026

BIT TV - ȘEDINȚA CONSILIULUI LOCAL TÂRGU FRUMOS, 27 AUGUST 2026. Vezi aici voturile consilierilor locali si proiectele de hotărâre puse în discuție. Întreaga ședință poate fi urmărită pe canalul de Youtube al televiziunii locale BIT TV. https://www.youtube.com/watch?v=xjPgxETSww8

Cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Lista localităților vizate de avertizările ANM de ultimă oră

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis azi, 27 august 2026, o serie de avertizări meteo de tip nowcasting de vreme severă imediată, după o avertizare generală de cod galben de averse însemnate cantitativ ce cuprinde 11 județe. Avertizări...

Cel mai sigur loc de pe Pământ în cazul unei catastrofe globale. Țara care ar putea rezista cel mai bine

Uneori pare că nu există sfârșit pentru pericolele catastrofale cu care ne confruntăm ca specie, relatează sciencealert.com. Armaghedon nuclear. Schimbările climatice. Pandemii. Inteligența artificială. Supervulcani. Lista este lungă. Într-un studiu publicat în revista Global Challenges, oamenii de știință au identificat ceea ce pare...

BIT TV – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HARLAU – 27 AUGUST 2026

BIT TV - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HARLAU - 27 AUGUST 2026. Vezi aici discuțiile și voturile consilierilor locali cu privire la proiectele puse în dezbatare. https://www.youtube.com/watch?v=bRYmxgNXyJs

Comuna care oferă terenuri gratuite românilor care se mută în zonă. Cine are prioritate

Românii plecați în străinătate care ar vrea să revină în ţară şi să se stabilească definitiv într-o comună din judeţul Cluj ar putea primi teren gratuit, pentru construirea unei locuinţe. Un proiect al Primăriei Vultureni intenţionează să pună la...

Arhiepiscopia Iașilor deschide o școală de muzică psaltică

O nouă școală de muzică își deschide porțile la Iași, iar cursurile sunt gratuite. Arhiepiscopia Iașilor îi invită pe copii, tineri și adulți să descopere tainele muzicii psaltice și ale cântării bizantine. Înscrierile pentru Școala Mitropolitană de Muzică Psaltică...

Codul urbanismului a intrat în vigoare: ce se schimbă pentru cei care construiesc și pentru primării

România are, începând cu 25 august, un nou Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC), una dintre cele mai ample modificări legislative din domeniul construcțiilor din ultimele decenii. Legea nr. 169/2026 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10...
Paşcani
cer fragmentat
17.4 ° C
17.4 °
17.4 °
77%
3m/s
0%
vin
27 °
S
34 °
D
29 °
lun
32 °
mar
29 °

Niciun articol afișat