Nu mai sufocați învățământul cu hârțoage ! 50 de comisii în loc de educație

Fiecare școală din Romania are sau ar trebuie să aibă în jur de 50 de comisii de specialitate, conform cerințelor Ministerului Învățământului și Cercetării Științifice, cât și Agenției Române de Asigurare a Calității în învățământul preuniversitar, de la comisii pentru situații de urgență sau analiză a actului educațional până la cele de numărare a absențelor sau privitoare la dotări tehnice.

Activitățile acestor comisii trebuie consemnate anual în zeci de rapoarte, iar unele sunt cerute într-un timp foarte scurt, de de pe o zi pe alta.
Din cauza birocratizării din ce în ce mai accentuate în învățământ, cadrele didactice, conducerea școlilor și secretariatele sunt practic sufocate de hârtii. Profesorii sunt ocupati mai degrabă cu completarea hârțoagelor decât cu pregătirea propriu zisă a lecțiilor și a elevilor.

Spre exemplu, o astfel de solicitare a venit din partea ARACIP, agenție care se ocupă tocmai cu asigurararea calității învătământului, la sfârșit de an școlar, pentru completarea unor chestionare de către elevii și profesorii din învățământul tehnic. Sindicatele au venit în sprijinul profesorilor, înaintând o adresă ministerului pentru a elimina obligativitatea completării acestor documente, având în vedere că este vorba despre o perioadă foarte aglomerată din timpul anului școlar.

În acest sens, pe data de 22 iunie a avut loc o ședință foarte importantă între reprezentanții ministerului și cei ai sindicatelor din învătământ, iar la întâlnire a fost prezent și Șerban Iosifescu, președintele ARACIP.

Sindicatele au mai cerut și majorarea indemnizațiilor pentru membrii comisiilor de evaluare și bacalaureat, cât și modificari legate de structura anului școlar.

A fost propusă încă o zi liberă pentru anul 2016 deoarece anul viitor Sfintele Paști vor fi pe 1 mai, iar ziua de marți 3 mai este zi de mare sărbătoare pentru creștini, fiind a treia zi de Paște.

În urma acestei întâlniri nu s-a ajuns din pacate la nicio întelegere între sindicate și minister, urmând ca aceste cerințe legate în special de birocratizarea din învătământ să fie reglementate cât de curând, printr-un ordin al ministrului.

PULSUL ZILEI

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...

Ajutorul pentru încălzire 2026–2027. Cine poate primi bani de la stat, ce acte sunt necesare și până când se depun cererile

Românii cu venituri mici pot solicita ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței și în sezonul rece 2026–2027, cuprins între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027. Sprijinul se acordă în funcție de veniturile familiei sau ale persoanei singure...

Vremea se răcește puternic în toată țara. În ce zone apar primele ninsori și unde se vor înregistra ploi însemnate cantitativ

România trece, în doar câteva zile, de la temperaturi apropiate de cele de vară la o vreme mult mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Meteorologii anunță maxime de până la 30 de grade în sudul țării,...

Deputatul Maricel Popa: P𝐍𝐋, 𝐔𝐒𝐑 ș𝐢 𝐩𝐫𝐞ț𝐮𝐥 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢: 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐫ă𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞?

𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐞𝐟𝐭𝐢𝐧ă, 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐞 ș𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞 î𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫! Prețul ridicat al energiei afectează direct nivelul de trai al românilor, competitivitatea companiilor și dezvoltarea economiei naționale. Din păcate, România plătește astăzi...

Omagiu pentru cei peste 600 de soldați îngropați în cimitirul eroilor din Maxut, comuna Deleni – VIDEO

Peste 600 de soldați ai Regimentului 48 Infanterie Buzău, răpuși de epidemia de tifos în timpul Primului Război Mondial, au fost comemorați joi, 8 octombrie, în cimitirul militar din Maxut, comuna Deleni. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților...

Toamna, sărbătorită prin cântec și dans la Grădinița Nr. 3 din Pașcani

Curtea Școlii nr 2  din Fântânele, acolo unde a fost relocată Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Pașcani s-a umplut de culoare și voie bună, vineri 9 octombrie. Cadrele didactice au pregătit un decor cu anotimpul cel bogat, ...
Paşcani
câțiva nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
76%
1.5m/s
0%
S
23 °
D
28 °
lun
13 °
mar
12 °
mie
15 °

Niciun articol afișat