Nu parcați mașinile pe strada Ștefan cel Mare! Se refac marcajele

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Municipalitatea continuă lucrările de trasare a marcajelor rutiere, iar muncitorii urmează să se ocupe de refacerea locurilor de parcare, motiv pentru care Poliția locală face un apel public către cetățeni ca începând din această noapte și în cursul zilei de vineri, 6 august, să nu parcheze mașinile pe strada Ștefan cel Mare.

Viceprimarul municipiului Pașcani, Cristian Rățoi, explică că se realizează două tipuri de lucrări de trasare, iar în timp ce unele vizează refacerea marcajelor deja existente, în alte zone urmează să fie trasate marcaje conform deciziilor luate în cadrul ședințelor comisiei tehnice de circulație.

Precizăm că administrația locală a început reînnoirea marcajelor rutiere pe 26 iulie, iar în acest an vor fi refăcuți 600 mp, valoarea contractului fiind de cca. 100 000 lei fără TVA.

PULSUL ZILEI

Au început oficial lucrările de reabilitare a iluminatului public din orașul Târgu Frumos!

Vești bune pentru cetățenii din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a anunțat ca au început lucrările de reabilitare a iluminatului public. "Astăzi a avut loc predarea amplasamentului către executant, iar lucrările de reabilitare a iluminatului public din orașul Târgu Frumos...

Permisul va fi suspendat pentru amenzile rutiere neplătite. Noile reguli intră în vigoare din 25 august

Șoferii care nu își achită amenzile pentru încălcarea Codului rutier în termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal riscă suspendarea dreptului de a conduce, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 7/2026. Guvernul a adoptat recent și normele...

Schimbări importante la pensii de la 1 august. Femeile sunt cele mai afectate

Românii trebuie să fie atenți la noile modificări ale legislației cu privire la pensii. După creșterea treptată a vârstei de pensionare pentru femei, urmează și majorarea stagiului complet de cotizare, ceea ce va afecta milioane de asigurate, potrivit CNPP. Ce se...

Cum te păcălesc magazinele să cumperi mai mult: trucurile psihologice ale supermarketurilor

Cum sunt aranjate rafturile din supermarket ca să cheltuiești mai mult: de la poziția laptelui până la mărimea coșului și prețurile în „,99". Nu este întâmplător că aproape toate supermarketurile arată la fel pe interior. Traseul pe care îl parcurgi printre...

Ce analize și consultații sunt gratuite în 2026. Lista serviciilor medicale decontate inclusiv pentru persoanele neasigurate

Accesul la servicii medicale decontate de stat nu este rezervat exclusiv persoanelor asigurate. În anumite situații prevăzute de lege, și românii fără asigurare de sănătate pot beneficia de consultații la medicul de familie, investigații, analize și programe de prevenție...

Bărbatul care și-a ucis cu sălbăticie concubina după ce a făcut sex cu ea a fost pus în libertate. „Golind de conţinut instituția întreruperii...

Condamnat la 18 ani de închisoare pentru că și-a ucis cu sălbăticie concubina după ce a făcut sex cu ea, un criminal a fost pus în libertate la doar patru luni de la pronunțarea sentinței. Cu tot cu perioada...

Peste 6.000 de euro pe lună pentru un loc de muncă în Europa. Angajatorii caută români prin rețeaua EURES

Angajatorii din Spațiul Economic European, prin intermediul rețelei EURES România, oferă în această perioadă 133 de locuri de muncă în șase state europene. Cele mai bine plătite posturi sunt în Olanda, unde salariile ajung la peste 6.100 de euro...

Deputatul Sorin Năcuță: PSD încearcă să transforme Programul SAFE într-un instrument de presiune politică!

Declarațiile PSD privind presupusa blocare a Programului SAFE din cauza lipsei unui Guvern cu puteri depline reprezintă o nouă încercare de manipulare a opiniei publice și de transferare a responsabilității pentru actuala criză politică. După ce a contestat constant programele...

Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat, premiați de municipalitate și ISJ

Elevii din județul Iași cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat, au fost premiați de Primaria Iași și ISJ Iași. Printre ei se află și Bianca - Andreia Balan de la Colegiul „Mihail Sadoveanu” Pașcani, cea care a...

Proiecție în aer liber la Pașcani

Administrația locală va invită, din nou, la film în aer liber. „Primăria Municipiului Pașcani vă invită vineri, 17 iulie, începând cu ora 21:00, în Piațeta Primăriei, la o nouă seară de cinema în aer liber.Vom difuza filmul „GOAT”, o producție...
Paşcani
nori împrăștiați
22.7 ° C
22.7 °
22.7 °
66%
2.3m/s
0%
J
23 °
vin
31 °
S
32 °
D
32 °
lun
29 °

Niciun articol afișat