Ploaia de meteori Perseide, denumită după constelația Perseu, din care pare că provine, va atinge vârful de activitate în această noapte. Pentru a putea fi observată cât mai bine, cel mai bun loc este departe de lumina artificială a oraşelor. Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” indică în ce parte a cerului trebuie să privim pentru a vedea Perseidele.
Cea mai buna perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Orice meteor al cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o „perseidă”. Din fericire, anul acesta Luna se va afla într-o fază mică şi va apune la ora 23, lăsând un cer întunecat pentru mai buna observare a meteorilor, potrivit Observatorului Vasile Urseanu, scrie Agerpres.
În timpul perioadei de activitate maximă a Perseidelor, din acest an, Pământul va trece aproape de un traseu a prafului stelar asociat cometei C/1852 K1, potrivit calendarului ploilor de meteori stabilite pentru 2021 de International Meteor Organization (IMO), fapt care poate conduce la o creştere în amploare a „ploii de stele”. C/1852 K1 (Chacornac) este o cometă non-periodică descoperită la 15 mai 1852 de astronomul francez Jean Chacornac, considerată a fi sursa actuală de meteori Eta Eridanids.
Fenomenul de „stea căzătoare” este foarte bine cunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă se vede acest fenomen, denumit de astronomi meteor (stea căzătoare), produs de particula de praf cosmic care arde în atmosferă. Pietroiul care cade pe Pământ se numeşte meteorit, potrivit www.astro-urseanu.ro.
Unde trebuie să ne uităm pe cer
Activitatea Perseidelor a început, ca de altfel în fiecare an, pe data de 17 iulie şi se va încheia la 24 august. În perioada maximă, pe un cer senin, se pot observa 100 de meteori într-o oră, potrivit NASA.
În mod constant, Pământul întâlneşte un nor de praf şi pietre eliberate de cometa Swift-Tuttle, în acelaşi punct al orbitei planetei noastre, adică în aceeaşi perioadă a anului, iulie-august. Viteza de coliziune dintre particulele cometei şi atmosfera terestră atinge chiar 59 km/s. Chiar dacă particulele norului sunt rareori mai mari decât un bob de mazăre, viteza foarte mare cu care se deplasează dă acestor proiectile minuscule o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează, ele se încălzesc şi ionizează o lungă coadă de aer în drumul lor.
„Ploaie de stele” are radiantul în constelaţia Perseu, de unde i se trage şi numele. Constelaţia Perseu (în latină Perseus) este o constelaţie din emisfera nordică traversată de Calea Lactee, potrivit www.timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată şi de către arabi.
Pentru a vedea mai bine Perseidele, trebuie să privim cerul între punctele cardinale Nord și Nord-Est, în dreapta cunoscutei constelații Carul Mare (telefoanele de generație mai nouă au și busolă instalată, ceea ce face mai ușoară găsirea punctelor cardinale).
Ce sunt Perseidele
Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut, de populaţia întregului Pământ, dintre toţi curenţii majori de peste an, atât datorită faptului că el a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de cel puţin 2000 de ani), cât şi pentru simplul motiv că perioada sa de activitate îndelungată oferă condiţii ideale de observare pentru cei din emisfera nordică. Este unul dintre cei mai dinamici curenţi meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu – punctul cel mai apropiat de Soare – ocazie cu care s-a produs o intensificare a activităţii. Frecvenţa meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.
În mişcarea sa pe orbită, Pământul întâlneşte curenţii de meteori în aceleaşi zone, punctul lor maxim de activitate producându-se într-o anumită perioadă a anului. Aceşti curenţi de meteori poartă denumirea constelaţiei sau a stelei în dreptul căreia este situat radiantul: Perseide, Leonide, Aqaride, Capricornide. Primele observaţii despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezeşti, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte au fost văzuţi peste 100 de meteori.
Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră. Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli în 1866.