Nu vor fi schimbări la bacalaureatul din 2015

Evaluarea naţională şi bacalaureatul din 2015 nu vor suferi modificări faţă de 2014, iar sesiunea specială pentru candidaţii nepromovaţi în ultimii ani va fi organizată numai dacă va fi necesar şi după o analiză riguroasă, a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

„Nu sunt schimbări privind bacalaureatul, nu sunt schimbări legate de evaluarea naţională. La admiterea în liceu, menţinem procentele de 75% şi 25% (ponderea mediei de la evaluare, respectiv a celei din gimnaziu, la calcularea mediei de admitere – n.r.). Am făcut această corecţie anul trecut, nu cred că se pune problema ca acum să se mai facă vreo schimbare. Bacalaureatul îşi păstrează structura, pot fi mici schimbări în metodologia de organizare, dar care nu vizează elevii, ci care vizează mici calibrări din lecţiile învăţate din 2013. Sau, spre exemplu, am introdus anul acesta acea declaraţie pe care directorul unităţii de învăţământ şi informaticianul care afişează rezultatele trebuie să o dea. Declaraţie pe proprie răspundere că rezultatele afişate sunt cele din calculator şi sunt cele de pe note”, a spus Pricopie.

Tot legat de evaluare, ministrul Educaţiei a spus că în septembrie va prezenta raportul rezultatelor, comparativ cu anul trecut. „Şi rezultatele evaluării la clasele a II, a IV-a şi a VI-a, plus raportul de anul trecut cu toate şcolile şi diferenţa dintre evaluarea naţională şi notele de la clasă trebuie să fie făcute publice şi părinţii să ştie. Încercăm să asigurăm stabilitate. În primul rând trebuie să conservăm şi să îmbunătăţim ceea ce avem. Nu să dăm totul peste cap”, a menţionat demnitarul.

Ministrul Educaţiei a adăugat că, la fel ca anul trecut, metodologiile de organizare a examenelor naţionale vor fi elaborate înainte de 1 septembrie, astfel încât să fie aprobate în termenul legal.

Legat de cea de-a treia sesiune de bacalaureat, care a generat opinii pro şi contra, Remus Pricopie a ţinut să precizeze că va fi organizată, aşa cum prevede şi legea, „numai în situaţii speciale”.

„Nu vom avea a treia sesiune de bacalaureat în această metodologie, pentru că nici nu ai cum să o pui. Legea precizează foarte clar: numai în situaţii speciale. Ori eu nu pot să o introduc într-o metodologie care vizează sesiunile ordinare, adică cele două sesiuni şi să vizeze şi cazul special. Este un instrument pe care Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să îl aibă la dispoziţie”, a explicat Pricopie.

Demnitarul s-a referit şi la meditaţiile gratuite pentru cei care nu au promovat bacalaureatul, numărul participanţilor la acestea urmând să justifice dacă trebuie organizată sau nu sesiunea specială de bacalaureat.

„Mai întâi, va trebui să întrebăm câţi tineri ar fi interesaţi de aceste meditaţii instituţionalizate. Numai după asta vom vedea că sunt 10.000 în toată ţara sau sunt 100.000. Numai atunci vom putea să spunem că da, s-ar putea să fie nevoie ca în februarie-martie să organizăm o sesiune specială. Dacă nu avem un număr important de tineri interesaţi, nu organizăm”, a explicat ministrul Educaţiei.

Pe de altă parte, potrivit lui Pricopie, în momentul de faţă sunt deja judeţe care au scris proiecte şi care fac pregătire sub formă de after-school, sub diverse forme, pentru evaluarea naţională şi pentru bacalaureat.

„Proiectele sunt scrise, câştigate, semnate. Fondurile structurale? Mă voi duce peste tot unde am nevoie. Asigurăm transparenţa, flexibilitatea şi intr-un interval foarte scurt de timp vom da drumul acestor proiecte, cu atât mai mult cu cât banii există şi nu îi cheltuim. De şapte ani există banii. Cred că trebuia să facem aceste lucru acum cinci ani. Banii vor veni de laBruxelles către MEN şi de la MEN către judeţele care au probleme.

Titularul de proiect va fi MEN, nu va mai fi inspectoratul sau şcoala”, a precizat el.

Ministrul a mai spus, în acelaşi context, că pentru perioada 2014-2020 vor fi granturi „de la grădiniţă până la facultate”. „Granturile vor fi concepute în aşa fel încât să investeşti inclusiv în resursa umană, adică profesorii, cu posibilitatea ca până la 80% din banii alocaţi să meargă pentru a se face ore suplimentare cu copiii care doresc să rămână la şcoală, să îşi facă temele. Altfel spus, profesorii care vor să câştige un ban în plus şi să aibă o performanţă cu elevii să fie şi recompensaţi pentru acest lucru”, a explicat Remus Pricopie.

MEDIAFAX

PULSUL ZILEI

Centru pentru tineri și cursuri gratuite în Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi

Tinerii din Pașcani și din localitățile din jur au la dispoziție un nou centru unde pot primi sprijin gratuit pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a se pregăti profesional. Este vorba despre un spațiu modern deschis în...

Tichete sociale pentru sărbătorile pascale la Hârlău. Cine poate beneficia

Sprijin pentru persoanele cu posibilități reduse, cu ocazia sărbătorilor pascale, la Hârlău. Administrația locală anunță acordarea de tichete sociale pentru persoanele cu venituri mici, cu ocazia Paștelui. Ajutoarele sunt acordate din bugetul local, au o valoare de 100 de...

Primarul Pintilie: Fără coșuri de gunoi în cartiere… Puneți gunoaiele în buzunare, duceti-le acasă!

Una dintre preocupările principale ale primarului Pașcaniului, Marius Pintilie, este realizarea și postarea pe rețelele de socializare a unor filmulețe pentru comunicarea cu cetățenii. Nu despre investițiile cu probleme sau gropile din carosabil și nici despre străzile de pământ...

Obor la Pașcani, lângă serele Primăriei. Va fi deschis în luna mai, cu investiții private

Vești bune pentru locuitorii din municipiul Pașcani și comunele din împrejurimi. În cartierul Vatra, lângă serele Primăriei, va fi deschis un obor pentru animale, produse agricole și vechituri. Vor fi amenajate 80 de parcele, pe o suprafață de 1,3...

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”. "Săptămâna poezieiVă invităm vineri 20 martie, ora 10.30, la sediul Bibliotecii „Universul Cunoașterii” la lansarea volumului...

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, „o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții”

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, "o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții". "Iubiți credincioși,Vă invităm cu drag să luați parte la programul liturgic deosebit din această vineri, încununat de privegherea de...

OCDE: Salariile au crescut mult mai mult decât productivitatea. Așa s-a ajuns la datorii de 1.100 miliarde lei

Raportul OCDE arată că în România, productivitatea a răms mult în urma salariilor care au crescut mult prea mult. Economia nu a putut susține salariile pe care le avem. Așa că pentru plata salariilor, România s-a împrumutat masiv. De...

ApaVital implementează asistență AI pentru clienți

Compania ApaVital continuă procesul de modernizare a relației cu utilizatorii prin implementarea unor noi soluții digitale menite să simplifice comunicarea și transmiterea documentelor. Noile instrumente au ca scop reducerea timpilor de răspuns și eficientizarea interacțiunilor dintre companie și clienți. Una...

Schimbarea orei aduce întârzieri pe calea ferată

Atenție, călători! În noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 martie, România trece la ora de vară, iar acest lucru va afecta temporar circulația trenurilor. La ora 03:00, ceasurile vor fi date înainte cu o oră și vor...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
51 %
5.4kmh
100 %
mie
8 °
J
6 °
vin
7 °
S
7 °
D
5 °

Niciun articol afișat