Nunta românească nu înseamnă doar sărbătoare, ci și credință, familie și tradiții păstrate din generație în generație. Aceste valori au fost aduse în prim-plan, sâmbătă, 29 august, la Centrul Cultural Ruginoasa, printr-o expoziție dedicată nunții tradiționale românești.
Evenimentul, organizat în parteneriat cu Muzeul Municipal Pașcani, le-a oferit vizitatorilor ocazia de a descoperi cum era întemeiată o familie în satul românesc de altădată.
Costume populare, ștergare, piese de zestre, fotografii vechi, icoane și alte obiecte autentice au spus povestea unei lumi în care fiecare moment al nunții avea o semnificație aparte. De la pregătirea zestrei și portul tradițional, până la Taina Cununiei, toate făceau parte dintr-o rânduială respectată cu grijă.
Prin această inițiativă, organizatorii și-au propus să păstreze vie memoria satului românesc și să ducă mai departe aceste obiceiuri către generațiile tinere.
În cadrul evenimentului au avut loc și câteva momente artistice.
La realizarea evenimentului au contribuit prof. Mariana Lupu și copiii de la Clubul Copiilor – filiala Ruginoasa, bibliotecarul Petronela Vătămănu de la Școala Gimnazială „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos și muzeograful Daniel Florin Sava de la Muzeul Municipal Pașcani.
Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a IV-a ediții a proiectului național „Noaptea Muzeelor la Sate”, în care Centrul Cultural Ruginoasa din județul Iași este înscris.
O expoziție despre nuntă, dar, mai ales, despre o lume în care familia, credința și tradiția aveau un loc aparte.
