O actrita din Pascani, presedinta unei organizatii politice din capitala

Tănăra actriță Lorena Luchian face pasul în politica de vârf și va conduce organizația de București a Partidului Republican, a anunțat, luni, liderul formațiunii, Alexandru Coita.

„Partidul Republican este singurul proiect politic deschis tinerilor în mod real. Tineri care s-au săturat să trăiască după regulile altora, care au curajul să spună lucrurilor pe nume, să spună adevărul. Noi le valorificăm întregul potențial, îi promovăm și îi ascultăm, pentru că le recunoaștem forța în schimbarea României”, a subliniat Alexandru Coita.

„Profesorul meu de actorie, spunea mereu: «scena e bună când văd adevărul din ea». Probabil că mult-distinșii noștri politicieni au asumat, în neștiință de cauză, că sintagma «viața e un teatru», presupune îmbrăcarea unor caractere nesincere și purtarea unor măști și au transportat-o și în viața politică, în scena politică și, desigur, în viața noastră, a tuturor. Combustibilul unei bune funcționări este și va fi întotdeauna adevărul. Avem nevoie ca oameni sinceri și curați care nu au fost rigidizați de purtările vechi și înrădăcinate atât de adânc, de generații încoace, în clasa politică româneasca, să fie auziți, să fie integrați, să primească atenția și creditele cuvenite”, este mesajul Lorenei Luchian.

Noul șef al organizației de București a Partidului Republican a lansat și o invitație tuturor tinerilor valoroși de a se alătura proiectului.

„Sper ca participarea mea în proiectul Partidului Republican să atragă și să încurajeze tinerii performanți, tinerii artiști, tinerii antreprenori, tinerii care au confirmat deja în domeniile lor de activitate să își facă vocea auzită, să se implice în schimbare și să aibă curajul să spună «Noi suntem viitorul acestei țări», a subliniat Lorena Luchian.

“Cred în spiritul Bucureștiului și în oamenii săi. Capitala nu trebuie să fie un oraș în care să locuim doar din obligație, ci din plăcere. Cred că Bucureștiul nostru nu mai trebuie să fie doar micul Paris, ci marele București “, a adăugat Lorena Luchian.

Lorena Lucian este licențiată în Drept și Actorie și este colaboratoare a unor mari teatre – Teatrul Național Bucureșit, Teatrul Evreiesc, Teatrul Apollo, Teatrul Metropolis. De asemenea, este un exponent al mișcării teatrale independente din România.

sursa: stiripesurse

 

PULSUL ZILEI

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...

Program de Paște 2026 în marile magazine. Când mai ai timp pentru cumpărături înainte de sărbători

Majoritatea magazinelor vor avea program redus în Sâmbăta Mare și vor fi închise în prima zi de Paște. Unele diferențe apar însă în funcție de retailer și de oraș. Kaufland Kaufland România a anunțat un program extins în zilele de dinaintea...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de confidențialitate: poți fi contactat fără să îți dai numărul de telefon

WhatsApp pregătește una dintre cele mai importante schimbări de confidențialitate din istoria aplicației. Utilizatorii vor putea comunica folosind un nume de utilizator, fără să își dezvăluie numărul de telefon. Funcția este în testare și urmează să fie lansată etapizat...

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Învierea Domnului – Izvorul libertăţii noastre (Scrisoare pastorală, 2026)

Învierea lui Hristos reprezintă biruinţa asupra morţii şi eliberarea din robia păcatului. Hristos Cel Înviat ne deschide calea spre o nouă viaţă, pe care o primim de la Dumnezeu. Acelaşi Hristos, Care a înviat din morţi în urmă cu...

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.6kmh
100 %
J
6 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat