O elevă a cerut ordin de protecție împotriva fostului concubin care voia să-și vadă copilul

Hărțuită de fostul concubin, o fată din Scobinți a cerut ajutorul justiției. Nu i-a convins însă pe judecători că se impune emiterea unui ordin de protecție pe o durată lungă de timp.

Încă minoră, elevă la un liceu ieșean, fata a cerut protecția legii timp de un an, împotriva fostului concubin. În această perioadă, bărbatului ar fi trebuit să i se interzică să se mai apropie de ea, de locuința sa, ori de liceul la care învață, ca și să se deplaseze în anumite localități sau zone pe care tânăra le frecventa periodic. Ea a reclamat faptul că bărbatul a amenințat-o că o va împușca și că îi va da foc la casă. De cealaltă parte, apărătorul bărbatului s-a declarat de acord cu emiterea unui ordin de protecție, dar doar pentru șase luni. Între fată și fostul său concubin relațiile erau într-adevăr tensionate, dar acest lucru se datora faptului că bărbatul voia să-și vadă copilul comun.

O martoră audiată de magistrații Judecătoriei Hârlău a relatat că cei doi tineri se certau frecvent, până au ajuns să se despartă. Ulterior, bărbatul a început să o urmărească pe stradă și la școală, iar miercurea trecută a venit la poarta casei, amenințând-o pe fată. Judecătorii au apreciat totuși că este suficientă emiterea unui ordin de protecție pe durata minimă permisă de lege, de o lună. În acest interval, bărbatul nu va avea voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de fată, de locuința acesteia sau de liceul la care învață și nici să ia legătura cu aceasta, prin orice mijloace. „Instanţa reţine că pârâtul este o persoană tânără, având vârsta de 20 de ani, nu are antecedente penale, nu a exercitat acte de violenţă fizică sau sexuală asupra reclamantei, dar şi că este tatăl minorului A.A.A.”, au explicat magistrații.

Sursa Ziarul de Iași

PULSUL ZILEI

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...

După 22 de ani în Italia, s-au întors acasă, la Todirești și au dat lovitura! Andreea și Lucian Movileanu fac furori cu afacerea lor...

Andreea și Lucian Movileanu au locuit în Italia timp de 22 de ani, dar au decis să revină la Iași și să deschidă o fabrică de peleți și un magazin. Au obținut fonduri europene pentru a deschide afacerile în...

Simboluri creștine și piese de port popular din zona Pașcaniului, expuse la Roman

Muzeul Municipal Pașcani este partener într-o expoziție organizată de Muzeul de Istorie Roman, iar vernisajul este organizat pe 14 octombrie. Este vorba despre expoziția "Simboluri creștine pe obiecte și piese de port popular", unde se vor regăsi o serie...

Încrederea în știință s-a prăbușit, după pandemie. Unul din cinci europeni spune că nu se vaccinează

Încrederea oamenilor în știință este în scădere la nivel mondial, la câțiva ani după pandemia de Covid-19. Un raport internațional bazat pe răspunsurile a peste 140.000 de persoane din 140 de țări arată că tot mai mulți oameni privesc...

Spitalizările de zi au crescut de peste patru ori, la Iași, în ultimii cinci ani

Sistemul medical ieșean a înregistrat o creștere spectaculoasă a spitalizării de zi. În doar cinci ani, numărul cazurilor contractate a sărit de la 138.156 în 2020 la 555.118 în 2025. Practic, volumul s-a multiplicat de peste patru ori, iar...

Liber pentru elevii și profesorii din Iași de Sfânta Parascheva! Școlile se închid pe 14 octombrie

Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din județul Iași vor avea liber miercuri, 14 octombrie 2026, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului pentru capitala Moldovei. Decizia este legată de hramul...

Ce semnificație are sărbătoarea din 13 octombrie pentru credincioși. Povestea evenimentului care a marcat ortodoxia românească

Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași, marcată anual la 13 octombrie, amintește de evenimentul din 1996, un moment de referință pentru viața religioasă a Moldovei și istoria recentă a ortodoxiei românești. Pentru credincioși, aceasta păstrează o semnificație...

Ce drepturi au persoanele cu handicap în 2026, în funcție de grad. Cine primește card de carburant și reduceri de impozite

Persoanele încadrate într-un grad de handicap beneficiază de facilități pentru transport și asistență medicală, precum și de reduceri de impozite și, în anumite condiții, ale vârstei de pensionare. Drepturile diferă în funcție de încadrare, iar acordarea lor presupune îndeplinirea...

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,61% în luna septembrie. Topul scumpirilor

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.„Indicele preţurilor de consum în...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
81%
3.6m/s
15%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
8 °
S
10 °

Niciun articol afișat