O familie cu trei copii minori, somată să evacueze locuința provizorie din Târgu Frumos

Caz dificil la Târgu Frumos. O familie de etnie romă din oraș, formată din doi soți și trei copii mici, a primit somație de evacuare din camera în care locuiește, aflată într-o clădire administrativă a fostei piețe din oraș, de pe strada Ștefan cel Mare. Termenul-limită pentru eliberarea spațiului a fost 15 septembrie, somația fiind transmisă de autorități încă din urmă cu trei luni. Între timp, energia electrică a fost întreruptă în întreaga clădire.

Mama celor trei copii cu vârste de 10 luni, 2 și 3 ani, susține că nu are unde să se mute și a cerut autorităților locale o amânare până după iarnă. Femeia, în vârstă de 21 de ani, spune că soțul său a plecat recent la muncă în străinătate, în speranța de a aduna bani pentru o locuință proprie.

Primarul, Neculai Zugravu, spune că familia avea timp în aceste trei luni pentru a căuta soluții și că acum nu îi poate ajuta. Nu mai are disponibile locuințe sociale iar în trecut familia ar fi primit oferte de a se muta în containere de locuit oferite de Primărie, doar că ar fi refuzat pe motiv că sunt la periferia orașului. De asemenea, edilul spune că familia ar avea posibilităti financiare bune.

Edilul a mai spus că la nivelul orașului sunt și mai multe probleme similare și că circa o sută de familii care era cuplate la iluminatul public au rămas fără energie electrică.

Totodată, mai multe familii sunt în situație de evacuare dintr-o clădire ce aparține Direcției Sanitar-Veterinare Iași.

Elena Motaș, consilier pe problemele romilor la prefectura Iasi, a precizat pentru BIT TV că va merge la Târgu Frumos pentru a vedea care este situația cu privire la familia în pericol de evacuare.

Menționăm că BIT TV a încercat să afle un punct de vedere și din partea unor consilieri din opoziție dar au refuzat să intervină pe motiv că nu cunosc situația.

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
cer senin
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
65%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
10 °

Niciun articol afișat