O familie din Slobozia (comuna Deleni) a rămas fără casă în prag de iarnă după un incendiu

O familie din satul Slobozia, comuna Deleni, trece prin momente dificile după ce locuința le-a fost cuprinsă de flăcări în după-amiaza zilei de 7 octombrie. Incendiul a izbucnit pe neașteptate, iar în câteva minute focul s-a extins rapid la acoperișul casei.

La fața locului au intervenit echipajele Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos – Punctul de Lucru Hârlău, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru transportul apei și un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent în interiorul casei și la nivelul podului, existând pericolul ca flăcările să cuprindă întreaga locuință. Proprietara, o femeie de 56 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.

Pagubele sunt considerabile: au ars materiale textile, obiecte de mobilier, uși, geamuri, manuale școlare, precum și documente personale și de proprietate. De asemenea, acoperișul și elementele de construcție din pod au fost distruse pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric produs la un cablu cu izolația deteriorată.

Comunitatea locală este acum chemată să dea dovadă de solidaritate, pentru a-i ajuta să își refacă locuința și să treacă peste acest moment greu. Pe rețelele de socializare au apărut mesaje de mobilizare pentru familia greu încercată.

 

PULSUL ZILEI

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...

Încă o majorare! Taxa de salubritate, mai mare cu circa 10% de anul viitor

Încă o veste neplăcută pentru cetățenii municipiului Pașcani. Taxa de salubritate ar urma să fie majorată pentru anul viitor cu cel puțin 10%. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul ultimei conferințe de presă în...

„Rampa Teatrală”, locul în care copiii dau viață poveștilor. A IX-a ediție organizată de Casa de Cultură Pașcani – FOTO

Scena Casei de Cultură Mihail Sadoveanu din Pașcani a fost, vineri, 23 octombrie, locul de întâlnire al copiilor și tinerilor pasionați de teatru, veniți din mai multe localități din țară, dar și din Republica Moldova. Cea de-a IX-a ediție...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 23 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 23 OCTOMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate aici. https://www.youtube.com/live/LMzg4ECJWQA?si=35-9uFFtqBg001v_
Paşcani
cer fragmentat
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
86%
2.6m/s
0%
S
15 °
D
16 °
lun
14 °
mar
9 °
mie
9 °

Niciun articol afișat