O jumatate de secol in ajutorul copiilor nevazatori din Moldova

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Astazi, 13 noiembrie 2012, la Liceul Special Moldova s-a sarbatorit cu mare fast Ziua Internationala a Educatiei Copiilor Nevazatori si implinirea a 51 de ani de la infiintarea liceului. Copii cu deficiente de vedere au organizat incepand cu orele 11:00 un spectacol artistic cu piese de teatru, cantece populare, dans modern, iar un elev nevazator a tinut un discurs despre integrarea lor in societate.

Toti invitatii au ramas uimiti de ceea ce pot face persoanele care au probleme cu vederea sau chiar sunt private in totalitate de ceea ce inseamna lumina zilei. Spectacolul a inceput cu imnul liceului, “Descopera curcubeul din tine”, iar apoi o micuta nevazatoare in clasa a III-a a cantat la pian doua melodii.

Printre cei invitati s-a numarat si presedintele Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei, reprezentanti ai Universitatii Al. I. Cuza, viceprimarul Primariei Tg Frumos, Alexa Anghelus, presedintele Filialei de Nevazatori Botosani si reprezentati ai Inspectoratului Scolar Judetean Iasi. In tot acest timp presedintele Consiliului Judetean a ramas uimit de talentul elevilor din cadrul liceului.
De asemenea, in cadrul acestui eveniment directoarea liceului, Margareta Pristavu, a tinut sa multumeasca Consiliului Judetean pentru ajutorul acordat in proiectul de reabilitare a scolilor speciale din judetul Iasi, in cadrul caruia a primit suma de 5.7 milioane de lei.

Mentionam ca liceul special, infiintat in anul 1961, este destinat instruirii si educarii copiilor cu deficiente de vedere cu varsta cuprinsa intre 7 si 18 ani, de pe raza celor opt judete din Moldova. In prezent, liceul dispune de sali de clase moderne si adaptate, cabinete de asistenta psihopedagogica, cabinet de asistenta medicala, studio pentru deprinderi de viata independenta, cabinet de kinetoterapie, sala de muzica si festivitati, sala de sport si altele.

.

PULSUL ZILEI

Activități de prevenire a corupției la Secția de Pompieri Pașcani

Comunicat: În perioada 6–10 august 2026, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași au desfășurat mai multe activități de prevenire a corupției în municipiile Pașcani și Iași, adresate atât personalului Ministerului Afacerilor Interne, cât...

Tichetele sociale, disponibile din această lună. Luna trecută, parțial fără hrană

Tichetele sociale în locul meselor calde vor fi disponibile pentru unii dintre pășcănenii cu venituri mici abia din a doua jumătate a lunii august a.c. Pe 10 august a.c., primarul municipiului, Marius Pintilie, a emis o dispoziție „privind stabilirea...

Atelier de pictură pe vase ceramice

Invitație la un atelier de pictură pe vase ceramice. Acțiunea este dedicată mai ales copiilor și tinerilor la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani. „În zilele de 25 august (orele 11:00-13:00 și 17:00-19:00) și 26 august 2026 (orele 10:00-12:00), vă...

A7 înaintează spre Bacău, dar întârzie drumul spre Pașcani

Autostrada A7 avansează spre Bacău, însă legătura cu județul Iași se îndepărtează tot mai mult. Autoritățile speră ca, până la sfârșitul acestui an, șoferii să poată circula pe A7 cel puțin până în zona Bacău. Loturile dintre Adjud și...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de un Guvern care să livreze, nu de un Guvern care doar să împartă funcții

Pentru Partidul Naţional Liberal, reformele nu sunt negociabile. Stabilitatea economică, disciplina fiscală și respectarea angajamentelor României trebuie să fie priorități clare ale viitorului Executiv. Nu funcțiile sunt criteriul nostru. Reformele și rezultatele sunt. Vom susține un Guvern care își asumă modernizarea...

Cursuri gratuite de AutoCAD și matematică la Biblioteca Pașcani

Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” din Pașcani face înscrieri pentru două cursuri gratuite care se adresează elevilor. Este vorba de un curs de pregătire la matematică pentru Evaluarea Națională și un curs de învățare a programului AutoCAD. Ambele vor fi...

Se schimbă regulile pentru românii care vin din alte țări ale UE cu țigări sau alcool în portbagaj

ANAF și Autoritatea Vamală Română au introdus, pentru prima dată, limite clare nu doar de cantitate, ci și de frecvență, pentru a face diferența dintre cumpărăturile pentru uz propriu și cele făcute, de fapt, pentru revânzare. Concret, un român nu...

Este prima zi de școală zi liberă pentru părinți în 2026? Cursurile încep în data de 7 septembrie Citeşte întreaga ştire:  Este prima zi de școală...

Prima zi de școală vine anul acesta cu o întrebare importantă pentru părinții care vor să-și însoțească copiii la festivitatea de deschidere: pot lipsi legal de la serviciu în prima zi de școală, pe 7 septembrie? În Parlament există...

Urmează patru săptămâni cu temperaturi peste valorile normale și secetă prelungită

eteorologii anunță patru săptămâni cu temperaturi în general peste valorile normale pentru această perioadă, în special în regiunile vestice și centrale ale țării. În același timp, precipitațiile vor fi deficitare în prima parte a intervalului, urmând să revină treptat...

SRI a instruit 1.180 de profesori din școli să identifice elevi cu risc de radicalizare. Autoritățile refuză să spună ce au învățat concret cadrele...

Serviciul Român de Informații a derulat, între iunie 2024 și iunie 2026, proiectul Previsio, prin care a instruit cadre didactice, inspectori și consilieri școlari din toată țara să identifice elevi cu potențial de radicalizare sau risc de a comite...
Paşcani
cer senin
35.3 ° C
35.3 °
35.3 °
26%
3.9m/s
0%
mar
35 °
mie
29 °
J
27 °
vin
28 °
S
32 °

Niciun articol afișat