O lună de arest pentru un pășcănean care şi-a transformat concubina în sac de box

Un pascanean i-a aplicat o bătaie soră cu moartea concubinei sale, în urma unui conflict minor apărut între cei doi încă de la primele ore ale dimineţii. Loviturile pe care femeia le-a încasat de la partenerul său de viaţă i-au provocat răni dintre cele mai serioase, iar procurorii au considerat că la mijloc ar fi fost vorba de o tentativă de omor.

Întregul scenariu s-a petrecut în urmă cu numai câteva zile, pe 23 august 2021, chiar în casa în care cei doi locuiau împreună. Locuinţa celor doi ieşeni se află în localitatea Boşteni, o suburbie a municipiului Paşcani, acolo unde locuiau de mai multă vreme împreună.

Cei doi s-au trezit încă de la primele ore ale dimineţii, iar în jurul orelor 07:00 ar fi început să se certe pe tema unui subiect aparent nesemnificativ.

Conflictul aparent minor a degenerat însă cu rapiditate, iar bărbatul în vârstă de 39 de ani a apelat la violenţă pentru a se face înţeles în faţa concubinei sale. Aflaţi încă în locuinţa comună, bărbatul i-a aplicat concubinei mai multe lovituri cu pumnii, în zona feţei, până când femeia în vârstă de 35 de ani a căzut la pământ.

Cu toate că femeia a rămas întinsă pe jos, bărbatul nu s-a mai putut stăpâni, iar agresiunea fizică aplicată nu a încetat. Deşi căzuse din picioare în urma loviturilor primite în zona feţei, concubina bărbatului s-a văzut nevoită să îndure nenumărate alte lovituri.

Întinsă pe podeaua casei în care cei doi locuiau, bărbatul ar fi continuat să o lovească cu picioarele în zona abdomenului. Bătaia pe care V.A. a fost nevoită să o suporte din partea bărbatului i-a provocat leziuni serioase la nivelul corpului şi feţei, dar şi leziuni traumatice.

Ajunsă la spital, medicii au identificat o ruptură splenică în doi timpi, o leziune pentru care este nevoie de aproximativ 35 de zile de îngrijiri medicale pentru recuperare. În acelaşi timp, doctorii au considerat că leziunile suferite i-au pus viaţa în pericol femeii, fapt pentru care au alertat poliţia, iar întregul caz a fost preluat de oamenii legii.

În scurt timp de la demararea anchetei, agenţii de poliţie l-au identificat pe bărbatul în vârstă de 39 de ani, iar câteva zile mai târziu acesta a fost reţinut de către poliţişti.

Costică Alin Nică a fost prezentat Tribunalului Iaşi la data de 28 august 2021, în baza unui referat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, instanţă care a admis cererea oamenilor legii de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile, începând cu 28 august şi până la 26 septembrie, inclusiv. În acelaşi timp, instanţa a dispus şi emiterea de îndată a unui mandat de arestare preventivă a inculpatului.

„Prin referatul din data de 28 august 2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a propus arestarea preventivă a inculpatului Nică Costică Alin, în vârstă de 39 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, faptă prevăzută de articolul 32 din Codul Penal. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile. Facem precizarea că propunerea formulată sau luarea unor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de Procedură Penală, nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a declarat Maria Luiza Iuriciuc, procuror şef al Secţiei Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
90%
1.9m/s
0%
S
18 °
D
17 °
lun
15 °
mar
9 °
mie
12 °

Niciun articol afișat