O nouă rută înființată la Aeroportul Iași

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Compania aeriană HiSky și Aeroportul Internațional Iași anunță lansarea rutei Iași-Istanbul (și retur). Începând cu data de 19 martie 2022, zborurile spre Turcia vor fi operate cu două frecvențe pe săptămână: marți și sâmbătă.

Biletele pentru noua destinație sunt puse în vânzare în sistemul de rezervări online www.hisky.aero, iar tarifele pornesc de la 59.99€/segment de zbor.
Pentru noi, lansarea Iași-Istanbul este o veste extraordinară, practic prin această rută suntem cu adevarat conectaţi cu întreaga lume. Oricine va dori să călătorească de pe Aeroportul Iași spre hub-ul din Istanbul va avea posibilitatea să ajungă în America de Nord, Asia ori Australia. În plus, Istanbul este cel mai mare oraș din lume, ce se întinde pe două continente, acest lucru asigurându-i o poziționare strategică importantă atât din punct de vedere comercial, cât și din punct de vedere turistic, iar asta ne ajută și pe noi, ca regiune, foarte mult. Faptul că noua rută nu se va mai opera pe niciun alt aeroport din regiune demonstrează, încă o dată, că Aeroportul Iași este un partener de încredere. Vreau să mulțumesc companiei Hisky pentru această oportunitate unică. Avem încredere că Istanbul va fi o destinație viabilă și de viitor, care va contribui la dezvoltarea aeroportului nostru”, a declarat Romeo Vatră, Director General Provizoriu al R.A. Aeroportul Iași.
sursa Facebook Aeroportul Iași

PULSUL ZILEI

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: „Am pierdut – noi ieșenii – 6 ani. Promisiunile sunt tot acolo!”

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Am pierdut - noi ieșenii - 6 ani. Promisiunile sunt tot acolo!": Să-l aducem pe omul de acum doi ani și să-l întrebăm...” 😄 La Iași, ar trebui să-l scoatem la tablă pe Costel Alexe de acum...

Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii...

Codul Urbanismului a fost promulgat de președinte la începutul lunii, a fost publicat în Monitorul Oficial la 10 august și a intrat în vigoare pe 25 august. Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe...

Amendamentele care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate, discutate de urgență în Parlament

Mobilizare miercuri în Parlament pentru modificarea de urgență a unei legi care lasă fără mandat p parte importantă a consilierilor locali și județeni. Comisiile juridică, de muncă și administrație ale Camerei Deputaților s-au întrunit de urgență pentru a adopta o...

26 august, Ziua internațională a câinelui, cel mai iubit tovarăș al omului. Opt povești cu protagoniști blănoși

Este un moment în care să ne amintim toate dovezile de dragoste pe care ni le oferă prietenii noştri patrupezi, un prilej să facem donaţii adăposturilor sau să adoptăm un prieten blănos. În lume, există nenumărate rase de câini, peste...
Paşcani
cer acoperit de nori
20 ° C
20 °
20 °
83%
5m/s
30%
mie
21 °
J
21 °
vin
25 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat