O nouă sesiune pentru ocuparea posturilor de directori în şcolile şi liceele ieşene

105 cadre didactice din judeţul Iaşi şi-au depus actele necesare pentru participarea la cea de-a doua sesiune de concurs pentru ocuparea posturilor de director şi de director adjunct.

Dintre cele 105 candidaturi, au fost acceptate 104, un cadru didactic fiind respins în urma evaluării dosarelor. Astfel, cei 104 profesori care şi-au depus dosarele de participare la concurs se vor „întrece” pentru cele 98 de posturi de director şi director adjunct rămase neocupate. Dintre cele 98 de posturi disponibile la nivelul judeţului Iaşi, 54 dintre acestea sunt pentru director plin, iar 44 pentru funcţia de director adjunct. Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a publicat în cursul zilei de ieri lista cu cei 105 de profesori care şi-au depus dosarele pentru participarea la concursul de director, majoritatea cadrelor diactice alegând să îşi anonimizeze numele. Mai exact, doar trei profesori au ales ca participarea lor la concurs să fie publică, fiind vorba de trei cadre didactice din mediul rural.

Conform listei cu instituţiile de învăţământ care nu şi-au ocupat funcţiile de director şi/sau director adjunct, 26 dintre acestea sunt din Muncipiul Iaşi. Printre acestea se numără şi colegii cunoscute, precum Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, unde este disponibil atât un post de director, cât şi de director adjunct, la fel ca în cazul Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”. De asemenea, la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” sau la Colegiul Tehnic „I.C. Ştefănescu” sunt disponibile câte un post de director adjunct, iar la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” sunt disponibile două funcţii de director adjunct. În lista unităţilor de învăţământ fără directori din municipiul Iaşi se numără şi 11 grădiniţe, dar şi Seminarul Teologic „Sf. Vasile cel Mare” şi două licee tehnice sau Centrul Judeţean de Excelenţă Iaşi.

Candidaţii care au fost declaraţi admişi în urma analizei dosarelor vor participa la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiei de director pe data de 18 februarie, iar pentru cei care se aflau în carantină la acea dată va fi organizată încă o sesiune pe 4 martie. Proba de interviu va avea loc în perioada 16 – 25 martie.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.7kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat