Mihaela Păduraru, fost asistent maternal pentru un tânăr cu handicap grav, nu a rezistat decât o singură noapte fără băiat. „Pe 10 iulie, la ora 12, l-am dus pe Macu la Hârlău, la un centru. Pe 11 iulie, la aceeaşi oră, l-am luat înapoi”, ne-a spus femeia. Ea are în plasament şi un copil de 5 ani cu deficienţe şi care trebuie supravegheat în permanenţă
Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi a fost pusă într-o situaţie inedită săptămâna trecută. Fostul asistent maternal al unui tânăr cu handicap grav a hotărât să-l instituţionalizeze pe acesta într-un centru specializat, unde ar fi putut fi îngrijit de persoane competente. După 7 ani în care l-a crescut, şi-a călcat pe inimă şi a ales cu raţiunea. La nici 24 de ore de la decizia de a-l duce pe tânăr într-un cămin social, femeia a realizat că a greşit şi că nu poate renunţa la cel pe care l-a îngrijit ca pe propriul copil. Aceasta a trecut pragul DGASPC încă o dată, pentru a-şi cere băiatul înapoi. Deşi doar înainte cu o zi reprezentanţii DGASPC întocmiseră dosarul de încadrare a tânărului într-un centru specializat, lacrimile femeii i-au convins să demareze urgent procedurile inverse. În aceeaşi zi, băiatul îşi regăsea locul în familia în care a crescut mai bine de 7 ani.
„Pe 10 iulie, la ora 12, l-am dus pe Macu la Hârlău, la un centru. Pe 11 iulie, la aceeaşi oră, l-am luat înapoi. Nu ştiu cum de m-am gândit să renunţ la el. În ziua în care l-am scos pe poartă m-am simţit ca o criminală, iar când l-am sărutat pe obraz, de adio, m-am simţit ca o Iudă. A fost cea mai mare greşeală din viaţa mea să-l părăsesc”, îşi aminteşte Mihaela Păduraru, fostul asistent maternal al tânărului. Mihai, alintat Macu, suferă de tetrapareză spastică şi a fost dat în grija femeii de la vârsta de 12 ani. Odată ce a devenit major, băiatul nu mai avea legal dreptul la asistent maternal, iar femeia luase un al doilea copil în protecţie. Reprezentanţii DGASPC i-au spus de atunci că poate renunţa la tânăr, pe care l-ar fi instituţionalizat într-un centru specializat pe nevoile sale. Mihaela se ataşase însă mult prea mult de Macu şi să se despartă deodată de el i s-a părut imposibil în acel moment. Astfel, a decis să mai ia un copil în plasament şi să-l păstreze şi pe tânăr. A trecut de atunci un an şi, cu fiecare zi care s-a scurs, Macu a devenit tot mai gelos pe cel care apăruse din senin în familia sa. „Cel mic are 5 ani şi este şi el bolnav. Are deficienţă mintală, de creştere, incontinenţă urinară, alalie, este hiperkinetic, mai multe diagnostice. Trebuie supravegheat în permanenţă, are nevoie de atenţie şi afecţiune.
Macu s-a simţit cumva neglijat şi a început să facă crize de gelozie, care s-au accentuat din ce în ce mai tare. Se muşcă de mâini, îşi scoate dinţii, îi rupe hainele celui mic când le găseşte, îi mai dă câte o palmă. Mi-a fost teamă, cred. Mi-a fost frică să nu facă ceva rău şi am decis să-l duc într-un centru”, a spus femeia. După ce l-a purtat pe tânăr pe la mai mulţi medici din Iaşi, concluziile au fost aceleaşi de fiecare dată. Boala lui Macu nu poate fi tratată şi, în ciuda medicaţiei administrate cu sfinţenie, simptomele sale nu pot fi ameliorate decât superficial. În plus, afecţiunea de care suferă şi-a lăsat adânc amprenta şi asupra chipului său, schimbându-i înfăţişarea, care nu mai seamănă cu aceea a unui tânăr normal.
Peste tot pe unde a mers, Mihaela a primit acelaşi îndemn – să-l părăsească pe Macu. „Mi s-a spus de zeci de ori să renunţ la el. Toţi îl numesc maimuţă din cauza felului în care arată şi-mi spun că e irecuperabil. Nimeni nu m-a încurajat o dată. În cele din urmă, am cedat şi l-am dus într-un centru. Medicaţia nu şi-a făcut efectul şi m-am văzut cumva nevoită să fac ceva să îl ajut. Însă mi-am dat seama că, părăsindu-l, nu îl ajutam. E şi el suflet şi ar fi suferit enorm. Îmi cunosc copilul, nu s-ar fi adaptat într-un centru”, a adăugat Mihaela.
Şi-a luat rămas-bun plângând în hohote
Pe 10 iulie, l-a lăsat pe Macu în Centrul „Hospice” din Hârlău. Plângând în hohote, şi-a luat la revedere de la cel căruia i-a fost mamă şapte ani de zile. Întorcându-se acasă, totul părea gol în lipsa lui Macu. Fiecare cameră, fiecare colţ al curţii îi amintea de tânăr. Un sentiment cuplit de vinovăţie îi biciuia conştiinţa, aducând-o până în pragul disperării. La ora 10 jumătate seara, Mihaela se aşeza pentru întâia oară la masă împreună cu soţul şi fiul său. „După ce am pus la fiecare în farfurie, am observat că mai rămăsese exact o porţie de mâncare, porţia lui Macu. Am început toţi trei să plângem, nu ne-a mai trebuit nimic şi ne-am dat seama că trebuie să ne recâştigăm copilul”, a spus femeia.
A doua zi, după ce a primit acordul de la DGASPC, familia Păduraru era la uşa centrului din Hârlău. Fiind ora mesei, Macu stătea cu un prosopel pe braţe, aşteptând să fie hrănit. Deodată, a zărit-o pe cea care l-a crescut. Neînţelegând ce se întâmplă şi dacă e acolo doar pentru a-l vedea sau pentru a-l duce în altă parte, tânărul a aruncat prosopul, s-a trântit pe pat şi a început să plângă. În doar câteva minute, erau cu toţii în maşină şi se întorceau spre casă. Tot drumul, Macu nu a zis nimic şi abia dacă a ridicat privirea spre cei care l-au crescut.