O școală din Pașcani face robe și toci pentru absolvenți

Știați că elevii și profesorii de la o școală din Pașcani confecționează robe și toci? Și că prețurile de închiriere sunt cu mult mai mici comparativ cu firmele din Iași, de exemplu? Ei bine, Liceul Tehnologic “Mihai Busuioc” se ocupă cu așa ceva, iar produsele sunt frumos lucrate și finisate și așteaptă doritori și comenzi. Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

Acesta este produsul final al elevilor și profesorilor de la școala care are două dintre profile – Tehnician design vestimentar și Confecționer produse textile. Toca, roba și eșarfa sunt făcute în atelierele unității de învățământ, iar rezultatul este mai mult decât mulțumitor.

Cei din școală au luat această decizie pentru a nu mai fi nevoiți să cheltuie bani pentru închirierea lor la fiecare sfârșit de an școlar, atunci când are loc festivitatea de absolvire a elevilor. “Păcat ar fi” și-au spus reprezentanții școlii mai ales că unitatea este dotată cu aparatură de ultimă generație în ateliere de lucru, de la mașini simple de cusut până la presă de călcat.

Unul dintre elevii școlii este Maria. Adolescenta este în clasa a XI a și a reușit să-și cumpere propria mașină de cusut, iar cu informațiile dobândite în urma anilor de școală, spune că de acum își va croi singură hainele, mai ales că a fost un vis de al ei.

Mai mult, tânăra spune că acest profil îți oferă singuranța zilei de mâine mai ales că ieși de pe băncile școlii cu o meserie și un certificat cunoscut în Uniunea Europeană.

Începând cu toamna anului 2012, Liceul Tehnologic “Mihai Busuioc” din Pașcani are în structură toate nivelurile de școlarizare: învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal – cursuri de zi şi seral. Profesorii sunt cu atât mai mândrii mai ales că mulți absolvenți reușesc să se angajeze sau urmează cursuri universitare în domeniu.

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” Pascani asigura formarea personalitatii autonome si creative a elevilor printr-o pregatire de inalta calitate, bazata pe cunostinte de cultura generala si formarea de competente profesionale, care sa le permita elevilor exercitarea unei profesii, continuarea studiilor, dar si realizarea propriei afaceri.

PULSUL ZILEI

Crosul Toamnei revine la Pașcani. Iubitorii de mișcare sunt așteptați la cea de-a XVIII-a ediție

Pașcaniul organizează, duminică, 11 octombrie, cea de-a XVIII-a ediție a „Crosului Toamnei”, competiție sportivă devenită tradiție pentru comunitatea locală. Startul este programat la ora 10:00, în Piața „Mihail Sadoveanu”, evenimentul fiind organizat de Municipiul Pașcani, Clubul Sportiv Municipal Pașcani, Liceul...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. Posturi pentru liftier, registrator și electrician

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. De această dată sunt trei posturi disponibile, pentru liftier, registrator și electrician. Anunțurile au fost postate pe platforma nationala posturi.gov.ro. Dosarele de înscriere pot fi depuse la unitatea medicală până pe data...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐨𝐮𝐚̆ 𝐬𝐮𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚: 𝐓𝐨𝐥𝐥𝐑𝐨 𝐬̗𝐢 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐓𝐀𝐑𝐎𝐌

Senatorul Lucian Rusu: În Comisia pentru Transporturi și Infrastructură a Senatului am discutat două teme care au generat multe întrebări în ultima perioadă: funcționarea noului sistem #TollRo și situația companiei #TAROM. În cazul TollRo, cred că trebuie să păstrăm lucrurile...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană

Deputatul Bogdan Cojocaru: Suntem în Zona Metropolitană a municipiului Iași, într-o comună vecină cu municipiul Iași. Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană. Nu există proiecte serioase, nu există dialog, nu există investiții integrate gândite...

WhatsApp introduce o nouă funcție pentru părinți: ce pot modifica și citi din aplicație

WhatsApp lansează controlul parental pentru adolescenți, prin care părinții pot gestiona anumite setări de confidențialitate, pot primi alerte despre activitatea din grupuri și pot limita accesul la Canale și Meta AI. Mesajele și apelurile personale rămân însă protejate. Pot părinții...

Când intră alocațiile copiilor în octombrie 2026. Calendarul plăților pe card sau prin poștă pentru indemnizații și ajutoare sociale

Alocațiile de stat, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție vor fi virate în conturile bancare pe 8 octombrie 2026, potrivit calendarului publicat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi...

Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți. Sute de mii de lei nu au mai...

Revista presei devăluirea.ro: Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți@ Elena Afloarei și Răzvan Afloarei, în calitate de administratori ai unei societăți cu răspundere limitată, livrau bunuri prin intermediul unui...

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...

„Consilierul păcănele” insistă, cu disperare, pentru redeschiderea sălilor de noroc la Pașcani

Încă o încercare eșuată în legislativul pășcănean de anulare a hotărârii prin care au fost interzise păcănelele în municipiu. Consilierul liberal Alexandru Nemțanu a încercat cu disperare să-și convingă colegii consilieri să fie de acord cu această propunere. Cel...

Târgul localităților la Pașcani: tradiții, producători și spectacol, pe esplanadă

Esplanada municipiului Pașcani a fost, sâmbătă, 3 octombrie, locul de întâlnire pentru producători locali, meșteșugari, artiști și ansambluri folclorice, în cadrul unei noi ediții a Târgului Localităților. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea...
Paşcani
cer fragmentat
12.5 ° C
12.5 °
12.5 °
72%
1.9m/s
0%
mar
24 °
mie
25 °
J
23 °
vin
26 °
S
20 °

Niciun articol afișat