O sută de șantiere se închid în județ zilele următoare, zeci de primari sunt disperați. În municipiu e „lovit” cel mai important proiect de reabilitare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Decontarea lucrărilor la proiectele Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” a fost sistată. La fel ca la proiectele autostrăzilor, Guvernul promite o prioritizare la finanțare a obiectivelor de investiții mai avansate. Ce înseamnă însă asta, în realitate?

Fără să pună un diagnostic absorbției slabe a fondurilor europene – birocrație excesivă sau nepricepere în alcătuirea documentației pentru obținerea banilor europeni –, premierul Ilie Bolojan a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că prioritizarea proiectelor PNRR va include sacrificarea unor obiective de investiții din alte programe de finanțare, cum este „Anghel Saligny”.

Mulți primari ieșeni au fost deja notificați de la Guvern
Am decis să prioritizăm aceste investiţii în aşa fel încât să continue să fie finanţate proiectele care au un stadiu de maturitate avansat pentru a le putea finaliza, iar proiectele care nu sunt într-un stadiu avansat să nu le mai asigurăm, cel puţin în lunile următoare, finanţarea, urmând ca până la finalul anului să definitivăm prioritizarea funcţie de domeniul în care sunt aceste proiecte, în funcţie de importanţa lor, în funcţie de maturitatea proiectelor, în aşa fel încât de anul viitor să avem prioritizate toate proiectele de investiţii pentru a le putea continua”, a declarat Ilie Bolojan într-o conferinţă de presă susţinută vineri împreună cu Cseke Attila ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

În acest moment, nu există o decizie clară de stopare a decontării sumelor cheltuite în proiecte ale căror lucrări sunt în derulare sau tocmai au început. Într-un mesaj în care contestă această restricție impusă de guvern, liderul PSD Iași, Bogdan Cojocaru, a menționat că „decizia de a continua lucrările doar la proiectele care au atins un nivel al decontărilor de 40 la sută sau chiar 80 la sută înseamnă că, numai în județul Iași, vor fi înghețate zeci de investiții locale”. Pe de altă parte, deși a fost weekend, la primării au început să ajungă notificări de la Ministerul Dezvoltării din care s-a înțelege că se vor aloca banii din PNI doar proiectelor realizate în proporție de cel puțin 80 la sută.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ajutor de înmormântare: Câți bani se acordă după decesul unui pensionar sau al unei persoane asigurate. Suma a crescut în 2026

Decesul unui pensionar dă dreptul persoanei care a suportat cheltuielile funerare să solicite o prestație financiară din bugetul asigurărilor sociale de stat. În 2026, valoarea acordată în această situație a crescut la 9.192 de lei, însă plata nu se...

Prognoza meteo până în 21 septembrie. Vara ne face o surpriză plăcută, toamna mai așteaptă

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne şi în luna septembrie mai ridicate decât cele specifice perioadei, în special în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, în restul teritoriului ele fiind apropiate de cele normale. Ploile vor fi deficitare, în special în vestul...

Șapte muzee din județul Iași, pe harta Nopții Muzeelor la Sate

Șapte muzee și obiective culturale din județul Iași participă, pe 29 august 2026, la cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate, eveniment dedicat patrimoniului cultural din mediul rural. Programul propune expoziții de artă și etnografie, povești despre comunitățile locale,...

Un găinar din Hârlău a ieșit la furat după ce și-a băgat prietenii sub masă. Culmea, Curtea de Apel i-a tăiat un an și...

Un găinar din Pârcovaci le-a câștigat inimile magistraților Curții de Apel. După ce și-a băgat sub masă doi prieteni, plictisindu-se, bărbatul a ieșit în sat la furat. Judecătorii din Hârlău i-au dat cât să-i ajungă. Cei de la Iași...

Un nou cetățean de onoare și regulamentul cimitirelor, în ședința de la sfârșitul lunii august – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe data de 28 august de la ora 10. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte de hotărâre, 13 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, iar restul de câțiva dintre consilierii...

Loteria Română solicită anularea / modificarea „hotărârii anti-păcănele” inițiată de viceprimarul Claudiu Bodoașcă

Bâlbâielile administrative privind interzicerea păcănelelor în municipiul Pașcani au început să producă efecte. Loteria Română a început demersurile juridice pentru anularea hotărârii aprobate de legislativul local la inițiativa viceprimarului Claudiu Bodoașcă. Plângerea prealabilă a fost deja trimisă aleșilor locali,...

România se sufocă sub un nou val de caniculă. Meteorologii au însă și o veste bună

După câteva zile mai răcoroase, canicula a revenit în mare parte din țară. ANM a emis coduri portocalii de temperaturi foarte mari, se vor atinge chiar 4o de grade la umbră. Ziua, aerul va deveni irespirabil, iar nopțile vor fi...

GRILE Salarii profesori pe fiecare funcție, grad didactic și gradație de vechime, din noua Lege a salarizării 2026 – simularea sindicatelor pe baza propunerii de...

Noile salarii de bază care ar rezulta pentru profesori, educatori, învățători, institutori și personalul didactic universitar din ultima variantă a legii salarizării 2026 au fost calculate într-o simulare realizată de sindicate pe baza propunerii Guvernului, potrivit surselor Edupedu.ro. Documentul,...

e-Terra, din nou funcțională pentru plăți. ANCPI avertizează că pot apărea întârzieri

Funcționalitatea „Link de plată” din aplicația e-Terra a fost reactivată joi, 20 august, anunță Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Prin acest serviciu, persoanele autorizate și notarii pot trimite beneficiarilor, prin e-mail sau SMS, un link unic...
Paşcani
cer senin
35.2 ° C
35.2 °
35.2 °
27%
5.8m/s
100%
S
35 °
D
29 °
lun
31 °
mar
28 °
mie
29 °

Niciun articol afișat