Nici o zi de audienţe la Primăria Paşcani fără cetăţeni nemulţumiţi că nici acum nu au primit titlurile de proprietate pentru terenurile care li se cuvin.
Astăzi au venit să vorbească cu primarul municipiului, Dumitru Pantazi, peste 20 de cetăţeni, majoritatea cu probleme de fond funciar. Alţii au solicitat ajutoare sociale medicamente sau plată datoriilor.
Ca de fiecare dată, unii pleacă nedumeriţi cu promisiunea ca “o să…”, alţii mâhniţi că săptămâna viitoare trebuie să vină din nou!
Iată comunicatul postat de edil pe pagina sa de Facebook:,
„Întâlnire cu cetăţenii: O gamă diversă de probleme au prezentat astăzi cetățenii la audiențele săptămânale. Din cele peste 20 de persoane venite la discuții cu mine, majoritatea au dorit clarificări privind dosarul pentru titlul de proprietate sau chiar îndrumare din partea specialiștilor din cadrul administrației locale. Menționez că periodic se întrunește Comisia de Fond Funciar, în acest sens, mâine fiind programată o ședință. Alte solicitări din partea pășcănenilor au vizat problematica Serviciul de Asistență Socială. Ca de fiecare dată la audiențe participă și reprezentații acestui Serviciu, astfel cetățenilor în cauză le-a fost explicată situația în care se află și au fost îndrumați ce trebuie să facă pentru rezolvarea problemei.
Zilnic mă întâlnesc cu cetățenii Municipiului și fac tot posibilul pentru că situațiile prezentate să fie rezolvate, legal și în termenul prevăzut de lege. Pe această cale, doresc să fiu informat și de către voi despre problemele din Municipiu. Mulţumesc!”