Oferte imbatabile la vacanțele din 2017. Vacanță în Grecia la 15 euro
Reduceri de până la 50%, oferte speciale și discounturi suplimentare îi aşteaptă pe cei care vor să îşi rezerve vacanţa la Târgul de Turism al României. Evenimentul a început deja la Romexpo București, însă ofertele sunt valabile și la agențiile de turism din Pașcani, de exemplu. Județul Iași este reprezentat de comuna Tătăruși, cunoscută și ca Mica Bucovină.
În cadrul târgului, care va ţine până inclusiv duminică, 20 noiembrie, sunt prezenţi peste 230 de agenţii de turism şi tour-operatori din România, Austria, Bulgaria, dar şi din ţări ca India, Iordania, Israel sau Republica Dominicană. Majoritatea ofertelor se îndreaptă spre vacanţele de anul viitor, cu reduceri consistente, de circa 50%, dacă faceţi rezervarea acum. Pentru 2017, printre destinaţiile externe promovate mai intens de agenţiile de turism sunt staţiunile din Spania, dar și Turcia sau Grecia. Și Litoralul românesc este la reducere.
La târg mai puteţi găsi sejururi ieftine pentru extrasezon, cu autocarul, în cunoscutele insule din Grecia, la doar 15 euro. Sunt și câteva condiții impuse de agenții, dintre care – transportul are loc numai din București, iar cazarea doar la anumite vile.
Reduceri sunt și la taxele de aeroport, însă informațiile importante le găsiți doar la agenții de turism. Tot ei subliniază faptul că pentru a evita a nu pierde banii pe vacanțele rezervate pe internet cel mai bine este să consultați o persoană specializată în domeniu.
Dacă vreţi să vă petreceţi Sărbătorile de iarnă în ţară, cu greu mai puteţi găsi cazare în zonele cele mai cunoscute. La târg veţi descoperi însă multe standuri ale unor comune care „scot capul” timid în lume, ademenindu- i pe turişti cu bucate şi obiceiuri tradiţionale, dar şi voie bună. Localităţi precum Slănic Moldova (Bacău) sau Piatra Neamţ vă aşteaptă cu pârtii de schi, iar Tătăruşi sau „Mica Bucovină” se laudă că e „cea mai frumoasă comună” din judeţul Iaşi.
Mai multe detalii, aici.