Oficial: Ce majorări salariale vor primi bugetarii din învățământ în 2024

Guvernul a aprobat și oficializat săptămâna trecută o serie de majorări salariale pentru personalul din învățământ, mai multe domenii ale administrației publice și administrația teritorială. Acestea se vor acorda în două tranșe în 2024. Noua anexă cu salariile din învățământ este atașată acestui material.

OUG nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară a fost publicată vineri în Monitorul Oficial și intră în vigoare la 1 ianuarie 2024. Prin acest nou act se prevede o creștere salarială de 20%, în medie, pentru aproximativ 350.000 de persoane din sistemul național de învățământ, care ar urma să fie implementată în două tranșe în anul 2024: prima de la 1 ianuarie și a doua de la 1 iunie. Această măsură ar avea un impact bugetar estimat la șase miliarde de lei, potrivit notei de fundamentare care a însoțit proiectul de OUG.

Noua ordonanță vine cu o nouă anexă la Legea 153/2017 pentru personalul de învățământ și mai prevede o referire specială la personalul administrativ/nedidactic, una pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor și pentru personalul din instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației:

  • „Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor centrale universitare, personalul Bibliotecii Naționale a României și Bibliotecii Academiei Române, precum şi pentru celelalte categorii de funcţii prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare și Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare şi care îşi desfăşoară activitatea în sistemul naţional de învăţământ și care nu se regăsesc în anexa prevăzută la art.I, se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023”.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...

După 22 de ani în Italia, s-au întors acasă, la Todirești și au dat lovitura! Andreea și Lucian Movileanu fac furori cu afacerea lor...

Andreea și Lucian Movileanu au locuit în Italia timp de 22 de ani, dar au decis să revină la Iași și să deschidă o fabrică de peleți și un magazin. Au obținut fonduri europene pentru a deschide afacerile în...

Simboluri creștine și piese de port popular din zona Pașcaniului, expuse la Roman

Muzeul Municipal Pașcani este partener într-o expoziție organizată de Muzeul de Istorie Roman, iar vernisajul este organizat pe 14 octombrie. Este vorba despre expoziția "Simboluri creștine pe obiecte și piese de port popular", unde se vor regăsi o serie...

Încrederea în știință s-a prăbușit, după pandemie. Unul din cinci europeni spune că nu se vaccinează

Încrederea oamenilor în știință este în scădere la nivel mondial, la câțiva ani după pandemia de Covid-19. Un raport internațional bazat pe răspunsurile a peste 140.000 de persoane din 140 de țări arată că tot mai mulți oameni privesc...

Spitalizările de zi au crescut de peste patru ori, la Iași, în ultimii cinci ani

Sistemul medical ieșean a înregistrat o creștere spectaculoasă a spitalizării de zi. În doar cinci ani, numărul cazurilor contractate a sărit de la 138.156 în 2020 la 555.118 în 2025. Practic, volumul s-a multiplicat de peste patru ori, iar...

Liber pentru elevii și profesorii din Iași de Sfânta Parascheva! Școlile se închid pe 14 octombrie

Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din județul Iași vor avea liber miercuri, 14 octombrie 2026, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului pentru capitala Moldovei. Decizia este legată de hramul...

Ce semnificație are sărbătoarea din 13 octombrie pentru credincioși. Povestea evenimentului care a marcat ortodoxia românească

Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași, marcată anual la 13 octombrie, amintește de evenimentul din 1996, un moment de referință pentru viața religioasă a Moldovei și istoria recentă a ortodoxiei românești. Pentru credincioși, aceasta păstrează o semnificație...

Ce drepturi au persoanele cu handicap în 2026, în funcție de grad. Cine primește card de carburant și reduceri de impozite

Persoanele încadrate într-un grad de handicap beneficiază de facilități pentru transport și asistență medicală, precum și de reduceri de impozite și, în anumite condiții, ale vârstei de pensionare. Drepturile diferă în funcție de încadrare, iar acordarea lor presupune îndeplinirea...

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,61% în luna septembrie. Topul scumpirilor

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.„Indicele preţurilor de consum în...

El este șoferul mort în accidentul de la Miclăușeni. Alex Șandor avea doar 18 ani

Alex Șandor, un băiat în vârstă de 18 ani, din Barticești, și-a pierdut viața în urma accidentul petrecut luni, 12 octombrie 2026, în Miclăușeni, comuna Butea@ Băiatul se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes, când a pierdut controlul...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
81%
3.6m/s
15%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
8 °
S
10 °

Niciun articol afișat