Oficial: Toți cetățenii vor putea avea, din vara viitoare, un cont bancar pentru care să nu achite comisioane

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După cum apare într-o lege oficializată marți, dar care se va aplica din vara lui 2024, fiecare cetățean va avea garantat un cont fără comisioane financiare, în care să poată primi salariul sau beneficiile sociale. Astfel, de principiu, deschiderea și administrarea contului, precum și retragerea de numerar de la bancomat, printre altele, vor fi lipsite de comisioane.

Prin Legea 406/2023, apărută marți în Monitorul Oficial, se oferă oportunitatea fiecărui cetățean de a avea garantat un cont fără comisioane financiare, unde să i se facă plata drepturilor salariale sau a beneficiilor sociale.

Prin această măsură, respectiv crearea unui cont de bază pentru fiecare cetățean, se va îmbunătăți relația acestora cu statul, în sensul optimizării transferurilor, printre care: primirea indemnizațiilor sociale, plata taxelor și a impozitelor, după cum este subliniat în nota de fundamentare a noii legi.

Astfel, deschiderea și administrarea contului, retragerea de numerar, interogarea soldului la bancomat, plățile online și închiderea contului de bază, utilizat de cetățeni în relație cu statul, vor fi lipsite de comisioane. Aici se stabilește o singură excepție, mai exact, se precizează clar că nu vor beneficia de gratuitate plățile cu cardul pentru jocurile de noroc.

Serviciile amintite se vor asigura pentru și în măsura încasării lunare în contul bancar a veniturilor de natură salarială plătite de angajator, a pensiilor, indemnizațiilor și alocațiilor de asistență socială.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie moderată
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
74%
1.6m/s
100%
mie
22 °
J
21 °
vin
23 °
S
29 °
D
19 °

Niciun articol afișat