Olariu cere demisia consilierilor PNL și anunță DNA

Scandalul privind ocuparea abuzivă a unor suprafețe de teren din domeniul public al municipiului Pașcani, continuă. În cadrul unei conferințe de presă consilierul PMP, Sorin Olariu a făcut noi acuzații la adresa opoziției pe motiv că i-ar fi protejat pe cei care folosesc astfel de terenuri, fără contract și fără să plătească.

Olariu a cerut consilierului Marius Pintilie, să prezinte dovezile că plătește chiria sau redevența necesară, la Finanțele Locale, pentru spațiile ocupate fără contract de una dintre firmele sale, pentru extinderea unor magazine.

În lipsa lor, se înțelege că firma liderului PNL Pașcani ar datora sume importate de bani bugetului local, peste un million de lei, pentru folosirea terenurilor ocupate abuziv, sume care ar fi putut fi folosite pentru investiții, spune consilierul PMP.

Olariu a pus, din nou, în discuție și modul cum sunt încheiate la Pașcani unele contracte de închiriere sau concesiune, fără licitație, prin încredințare directă , politicienilor. El a dat exemplu contractul pentru spațiul comercial din zona Gării, încheiat chiar de societatea consilierului liberal, după șase ani de la expirarea fostului contract, în acest timp terenul fiind folosit.
De acesta situație ar fi vinovați și ceilalți consilieri liberali care ar acoperi aceste ilegalități spune Olariu. Este vizat mai ales președintele comisiei de Urbanism Claudiu Bodoasca dar și Constantin Nemtanu, aflat într-o situație asemănătoare cu un magazin din Piața Deal.

Consilierul PMP a anunțat că va depune o plângere la DNA și că va cere procurorilor anchetarea acestui caz. Nu doar împotriva celor în cauza ci și a reprezentanților adminsitratiei locale, care ar trebui să ia măsuri. Totodată Olariu a cerut demisia colegilor săi liberali din functia de consilier local, pe motive de moralitate.

În replica, consilierul Marius Pintilie susține, în continuare, că nu are datorii către bugetul local și că a achitat pentru folosința terenului din față Gării, inclusiv pentru perioada în care nu a avut contract. Claudiu Bodoasca a refuzat să ne transmită un punct de vedere pe motiv că ar fi avut loc o conferință de presă pe acesta tema organizată de consilierii PNL, la care televiziunea BIT TV nu a fost invitată să participle.

Menționăm că în anul 2010 o comisie de control a constatat la față locului că zeci de societăți din Pașcani au ocupat suprafețe de teren din domeniul public, fără contract și au contruit fără autorizații. În 2013 Consiliul Local a impus la plata redevență de folosință pentru trei ani de zile, de la constatare până la emiterea hotărârii air de atunci problema a rămas nerezolvată. Inte timp o parte din societățile aflate în acesta situație au dărâmat construcțiile și au eliberat terenurile iar altele continuă să le folosească. În actul de constatare societatea consilierului PNL Marius Pintilie apare cu aproape 200 mp de teren dar el susține că suprafață deținută fără contract ar fi mult mai mică.

PULSUL ZILEI

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...

Viața devine tot mai scumpă pentru români

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,94% în luna octombrie 2026, continuând să crească pentru a doua lună consecutivă. Cele mai mari scumpiri se resimt la carburanți, dar nici alimentele și serviciile nu au fost ocolite de majorările...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.8 ° C
5.8 °
5.8 °
70%
3.3m/s
0%
S
12 °
D
10 °
lun
9 °
mar
11 °
mie
13 °

Niciun articol afișat