Omor la Heleşteni, după o beţie cu spirt medicinal. Agresorul este la a doua crimă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După ce a împărțit spirtul medicinal cu un prieten, un ieșean din Heleșteni a sfârșit ucis de acesta. A făcut greșeala de a interveni în bătaia provocată de prietenul său, uitând că acesta mai avea pe conștiință o crimă.

La 64 de ani, C.B. locuia în casa părintească, având ca singură  sursă de venituri banii pe care îi obținea din munci ocazionale prin sat și o pensie de 300 de lei primită de pe urma tatălui său, care fusese prizonier de război.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai săi era Cornel Andriescu, în vârstă de 51 de ani, cu care obișnuia să bea, inclusiv spirt medicinal, când nu avea bani de altceva. C.B. era unul dintre puținii localnici cu care Andriescu se putea înțelege.

În general, sătenii îl ocoleau, întrucât Andreiscu făcuse închisoare după ce își ucisese fratele, se bătuse cu mai multe persoane și, recent, îi incendiase casa unui prieten din copilărie, din gelozie. Mai avea la activ condamnări pentru furt calificat sau violare de domiciliu. „Tuturor le este frică de el și de tot ceea ce poate să facă”, a declarat ulterior o consăteancă.

La începutul lui iulie anul trecut, Andriescu venise în vizită la C.B., însoțit de concubina sa. Din vorbă în vorbă, musafirul a propus să bea ceva, așa că și-a trimis iubita la magazinul din sat, la „aprovizionare”.

În jurul orei 10.00, la C.B. a ajuns și M.D., care i-a găsit pe cei doi convivi în cerdac, deja în stare de ebrietate, lângă o sticlă de spirt medicinal. Andriescu și-a amintit de un episod din trecut, în care fusese lovit de M.D. cu o coadă de lemn, așa că și-a zis să se răzbune. S-a ridicat și l-a lovit pe M.D. cu pumnii și picioarele.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie puternică
19 ° C
19 °
19 °
89%
0.2m/s
100%
mie
21 °
J
19 °
vin
23 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat