Oportunităţile de afaceri din Israel, prezentate oamenilor de afaceri locali

Numeroşi reprezentanţi ai mediului din afaceri ieşean s-au arătat interesaţi de oportunitatea stabilirii de parteneriate economice cu firme din Israel. Matan Şafran, şeful Misiunii Economice din cadrul Ambasadei Statului Israel în România, s-a întâlnit ieri în timpul vizitei de lucru cu mai mulţi antreprenori şi oameni de afaceri. Reuniunea a avut loc la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie, iar discuţiile au durat circa două ore. Şafran a dezvăluit celor prezenţi că, deşi vizitează pentru prima dată Iaşul, se simte foarte legat de judeţ, mai ales pentru că bunicul său este născut în Târgu Frumos.

„Sute de mii de evrei au emigrat din România, foarte mulţi şi din Iaşi, şi au pus umărul la construirea statului Israel. Firmele din Iaşi trebuie să stabilească legături economice cu mediul de afaceri din Israel, mai ales că ne uneşte această istorie”, a declarat Şafran. La final, ataşatul comercial israelian şi-a reafirmat disponibilitea de a-i sprijini pe patronii prezenţi la eveniment în stabilirea de contacte cu firme din „Ţara Sfântă”, ce activează în acelaşi domeniu. „În acest sens, le-a adresat o invitaţie de a participa la târgurile şi evenimentele de business din Israel. Vom ţine o legătură apropiată cu dumnealui, acum că l-am cunoscut personal aici”, spune Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

La nivelul judeţului, în prezent, sunt înregistrate în evidenţele Registrului Comerţului 54 de firme cu capital israelian, dintre care doar 11 mai sunt active, iar afacerile totale derulate de acestea în 2015 se ridică la valoarea de 7,5 milioane lei. Bio Energy Corporation SRL, firmă ce activează în sectorul fabricării de produse chimie, are cea mai mare cifră de afaceri dintre unităţile cu capital israelian din Iaşi, în valoare de 2,5 milioane lei. Totuşi, afacerile cu capital israelian în România s-ar putea dubla în viitorul apropiat prin înfiinţarea la Iaşi a unui forum anual româno-israelian.

În luna martie a acestui an, deputatul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, aflat în vizită de lucru la Iaşi împreună cu ambasadorul Israelului, Tamar Samash, a dat publicităţii această informaţie. „Aş vrea să lansăm Forumul prieteniei româno-israeliene, la Iaşi. An de an Federaţia şi Ambasada vor fi parteneri.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Centru pentru tineri și cursuri gratuite în Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi

Tinerii din Pașcani și din localitățile din jur au la dispoziție un nou centru unde pot primi sprijin gratuit pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a se pregăti profesional. Este vorba despre un spațiu modern deschis în...

Tichete sociale pentru sărbătorile pascale la Hârlău. Cine poate beneficia

Sprijin pentru persoanele cu posibilități reduse, cu ocazia sărbătorilor pascale, la Hârlău. Administrația locală anunță acordarea de tichete sociale pentru persoanele cu venituri mici, cu ocazia Paștelui. Ajutoarele sunt acordate din bugetul local, au o valoare de 100 de...

Primarul Pintilie: Fără coșuri de gunoi în cartiere… Puneți gunoaiele în buzunare, duceti-le acasă!

Una dintre preocupările principale ale primarului Pașcaniului, Marius Pintilie, este realizarea și postarea pe rețelele de socializare a unor filmulețe pentru comunicarea cu cetățenii. Nu despre investițiile cu probleme sau gropile din carosabil și nici despre străzile de pământ...

Senatorul Lucian Rusu: Dezbaterea bugetului trebuie să fie un exercițiu de responsabilitate, nu un spectacol politic construit pe conflicte și derapaje!

Partidul Naţional Liberal a susținut constant o dezbatere parlamentară civilizată, bazată pe argumente solide și respect reciproc, nu pe presiune, scandal sau intimidare. Nu poți fi, în același timp, la guvernare și în opoziție. România are nevoie de coerență și...

Obor la Pașcani, lângă serele Primăriei. Va fi deschis în luna mai, cu investiții private

Vești bune pentru locuitorii din municipiul Pașcani și comunele din împrejurimi. În cartierul Vatra, lângă serele Primăriei, va fi deschis un obor pentru animale, produse agricole și vechituri. Vor fi amenajate 80 de parcele, pe o suprafață de 1,3...

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”. "Săptămâna poezieiVă invităm vineri 20 martie, ora 10.30, la sediul Bibliotecii „Universul Cunoașterii” la lansarea volumului...

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, „o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții”

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, "o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții". "Iubiți credincioși,Vă invităm cu drag să luați parte la programul liturgic deosebit din această vineri, încununat de privegherea de...

OCDE: Salariile au crescut mult mai mult decât productivitatea. Așa s-a ajuns la datorii de 1.100 miliarde lei

Raportul OCDE arată că în România, productivitatea a răms mult în urma salariilor care au crescut mult prea mult. Economia nu a putut susține salariile pe care le avem. Așa că pentru plata salariilor, România s-a împrumutat masiv. De...

ApaVital implementează asistență AI pentru clienți

Compania ApaVital continuă procesul de modernizare a relației cu utilizatorii prin implementarea unor noi soluții digitale menite să simplifice comunicarea și transmiterea documentelor. Noile instrumente au ca scop reducerea timpilor de răspuns și eficientizarea interacțiunilor dintre companie și clienți. Una...
Paşcani
cer acoperit de nori
2.5 ° C
2.5 °
2.5 °
86 %
3.2kmh
100 %
J
8 °
vin
7 °
S
7 °
D
6 °
lun
8 °

Niciun articol afișat