În acest weekend România trece la ora de iarnă. Astfel, în noaptea de 29 spre 30 octombrie, ora 4:00 va deveni ora 3:00. Circulația trenurilor se va desfășura conform orarelor stabilite.
Trecerea la oră de iarnă, începând din data de 30 octombrie, nu modifică mersul trenurilor, circulaţia urmând a se efectua conform orarelor prevăzute, informează joi CFR Călători.
”Trenurile de călători vor pleca din gări (staţiile din care se formează) după ora oficială de vară până în noaptea de 29/30 octombrie ora 4:00, care devine ora 3:00. În noaptea de 29/30 octombrie 2016, când ora 4:00 devine ora 3:00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4:00 vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale”, se precizează în comunicat.
Conform CFR Călători, trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.
Continuarea pe dcnews