Oră de istorie altfel la Colegiul CF Unirea din Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Oră de istorie altfel la o școală din Pașcani la care au participat zeci de liceeni. Ei s-au pregătit cu o expoziție, s-au documentat și chiar au urmărit câteva secvențe de film pe tema holocaustului. La sfârșit au rămas impresionați și chiar au spus că subiectul este unul dureros și acum. Coordonatorii activității au fost profesorii de istorie ai instituției de învățământ.

Colegiul CF Unirea din Pașcani a găzduit astăzi, 7 octombrie, o oră altfel de istorie. Tema principală a fost – Ziua națională de comemorare a holocaustului în România. Acțiunea și-a propus să reamintească elevilor evenimentele tragice petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între care și crimele săvârșite de către regimul antonescian împotriva evreilor, mai ales privind deportarea și exterminarea acestora în Transnistria.

Activitatea a fost structurată pe două componente: prima componentă s-a referit la Holocaustul în Europa, avându-se în vedere rasismul și antisemitismul promovat de Germania nazistă. Elevii au urmărit imagini din lagărul de concentrare de la Bergen – Belsen dar și din lagărul de exterminare de la Auschwitz, utilizând imagini din filmul documentar „Eroii celui de-al doilea război mondial” și au vizionat secvențe din filmul artistic „Lista lui Schindler” (1993).

A două componentă: dezbatere privind Holocaustul în România. Elevii au pregătit prezentări power point privind deportarea și exterminarea evreilor în Transnistria dar au vizionat și imagini din filmul documentar „Istoria Evreilor. Holocaustul din România“.

Activitatea a fost completată cu două studii de caz: Memorialul Holocaustului din Berlin și Memorialul și Muzeul din Sachsenhausen – prezentari power point și comentariu realizate de profesorul de istorie Gabriel Bugioeanu pe baza fotografiilor realizate în timpul vizitării acestor muzee. De asemenea, s-a realizat o expoziție cu desene ale elevilor cu titlul „Holocaustul nu trebuie uitat“ . Participanți au fost 70 de elevi din clasele IX – XII. Organizatorul activității au fost profesorul Bugioeanu Gabriel. Alți profesori implicați și participanți la activitate au fost: Spataru Ioan Mugurel,  Mercore Adrian Eugen și Brînză Cristina.

PULSUL ZILEI

Balizele de plastic de peste 90 000 euro, recepție după câțiva ani

Sensul giratoriu provizoriu, care a costat cca 90.000 de euro, va fi recepționat la aproape trei ani de zile de când a fost dat în folosință. Este vorba de amenajarea cu balize din plastic de la intersecția străzii Moldovei...

Primăria interimarilor. Pintilie: Funcționarii care trebuie să organizeze concursurile sunt ocupați!

La Pașcani, majoritatea șefilor serviciilor publice și directorilor instituțiilor subordonate legislativului local sunt interimari. Nu de câteva luni, ci de ani buni de zile. Mai exact, ceea ce ar fi trebuit să fie o excepție în administrația publică a...

Pensie de 13.000 de lei pentru o categorie de români. Cine sunt beneficiarii

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2026, de 11.970 de persoane, la fel ca în luna precedentă, din care 7.921 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor...

Cum arată șantierul autostrăzii A7 de la Roman la Pașcani. Asfalt pe porțiuni până aproape de municipiu – VIDEO

Cum arată șantierul autostrăzii A7 de la Roman la Pașcani. Asfalt pe porțiuni până aproape de municipiu - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=qarw4NldYVI Sursa video canal Youtube - Raducu P Drum

Pașcaniul se usucă! Cum arăta în urma cu câțiva ani 

Pașcaniul este tot mai uscat! Spațiile verzi din municipiu sunt tot mai afectate de caniculă, iar în multe zone gazonul este complet uscat, florile au dispărut, iar zonele care ofereau un aspect plăcut în urmă cu câțiva ani au...

Biblioteca Municipală din Pașcani devine centru de educație digitală pentru persoanele de peste 65 de ani

Seniorii din Pașcani au ocazia să învețe gratuit cum să folosească telefonul mobil, internetul și serviciile digitale, după ce Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” a obținut finanțare prin programul european Hi Digital, derulat de Fundația Vodafone România. Programul este dedicat...

Critici dure la proiectul de redeschidere a păcănelelor la Pașcani

Reacții vehemente la propunerea unui consilier local de reluare a activității sălilor jocurilor de noroc la Pașcani. Proiectul de regulament pus în dezbatere publică la inițiativa lui Alexandru Nemțanu de la PNL prevede anularea hotărârii de interzicere a acestor...

Un bărbat, originar din Pașcani, omorât și îngropat într-o curte din județul Botoșani

Botoșăneanul care a fost găsit îngropat într-o curte din localitatea Maghera- comuna Vârfu Câmpului este, cel mai probabil, Marinel Iulian Romașcanu, un bărbat în vârstă de 48 de ani, care era dat dispărut din luna aprilie. „Romascanu Marinel-Iulian, de 48...

Firmele pot primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit. Facilitatea va fi acordată automat

Firmele care și-au plătit la timp taxele pe anul fiscal 2025 pot primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit sau din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Contribuabilii nu trebuie să depună cerere. Verificările și acordarea facilității vor fi...

Rețetele minune de pe TikTok. De ce nu putem „pierde două mărimi în 10 zile” și de ce nu „slăbim în somn cu morcov...

Internetul a ajuns un cabinet medical uriaș, dar odată ce intri în el ai toate șansele să ieși cu mai multe afecțiuni decât ai intrat. „Medicina” de pe TikTok, Facebook sau Instagram – rețetele „minune”, ceaiurile detoxifiante, pastilele și...
Paşcani
cer senin
31.4 ° C
31.4 °
31.4 °
33%
2.6m/s
0%
mie
31 °
J
38 °
vin
35 °
S
26 °
D
30 °

Niciun articol afișat