Ora Pământului a fost marcată într-un mod deosebit în mai multe localități printre care și orașul Târgu Frumos, în seara de sâmbătă, 28 martie.
La Casa de Cultură Târgu Frumos, elevi de la Clubul Copiilor din localitate îndrumați de profesoara, Gisela Petrila, au pus în scenă momente deosebite. Luminile au fost stinse, iar pe scenă au fost aprinse luminițe și lanternele telefoanelor. Sala a fost aproape plină iar atmosfera, una de poveste.
Potrivit DIGI 24, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni din întreaga lume participă la „Ora Pământului” (Earth Hour), cea mai amplă inițiativă globală dedicată protecției mediului. Pe parcursul a 60 de minute, lumina este stinsă în locuințe, instituții și la nivelul unor clădiri-simbol, ca gest de solidaritate față de natură. Acțiunea are rolul de a atrage atenția asupra efectelor generate de activitățile umane și de a încuraja adoptarea unui comportament responsabil, orientat către sustenabilitate. Prima acțiune, desfășurată pe 31 martie 2007 a reunit peste două milioane de participanți și a pus bazele unei mișcări globale dedicate protejării naturii.
