Ore de curs și slujbă religioasă cu pompieri

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Reprezentanţii ISUJ Iaşi au continuat acțiunile de informare preventivă în unitățile de învățământ și de cult din județul Iași. Astfel, în cadrul prezentărilor susținute în școli, ei au explicat elevilor și cadrelor didactice măsurile de prevenire a incendiilor şi regulile de comportare în caz de cutremur sau la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată.

La acțiuni a fost prezentată şi o autospecială de intervenţie, pentru a oferi participanţilor posibilitatea de a cunoaşte cât mai multe lucruri despre echipamentele utilizate în misiunile cu care pompierii se confruntă zi de zi.

Pompierii au desfășurat activități de informare în următoarele școli din județ:
Școala gimnazială din Lunca Pașcani, municipiul Pascani,
• Școala gimnaziala „Seven Hills” Iasi municipiul Iași.
• Școala primară din satul Scoposeni, Școala generală Gorban și Școala gimnazială din satul Gura Bohotin, com. Gorban.
• Școala gimnazială din satul Bosia, com. Ungheni

Totodată, în zilele de 24 și 25 septembrie, echipajele de pompieri au fost prezente în următoarele unități de cult:
• Parohia ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” sat Cuza-Vodă, comuna Ipatele;
• Biserica „Sf. Nicolae” Bacu din satul Bacu, comuna Ipatele;
• la Biserica „Sf. Nicolae” din satul Popricani, comuna Popricani;
• Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Uda, comuna Tătăruși.

PULSUL ZILEI

𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗥𝗼𝗴𝗼𝗯𝗲𝘁𝗲, 𝗱𝗲𝗽𝘂𝘁𝗮𝘁 𝗣𝗦𝗗: Un alt „reformist” închipuit, marca Alianței Bolofile: Costel Alexe de la Iași

L-am văzut pe domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, filmându-se pe un câmp și încercând să le explice ieșenilor că Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant de la Miroslava nu se mai construiește pentru că eu „l-am tăiat...

Rugby la Tătăruși: meci demonstrativ pentru copii și tineri, pe 22 august – VIDEO

Copiii și tinerii din Tătăruși sunt invitați să descopere rugby-ul în cadrul unui eveniment organizat sâmbătă, 22 august, la baza sportivă din comună. https://www.youtube.com/watch?v=f1igRD6yq_E&t=143s Activitatea începe la ora 10:00 și este organizată de Primăria Comunei Tătăruși, în parteneriat cu Clubul Sportiv...

Seri culturale la Tătăruși, pe 22 și 23 august. Muzică, dansuri și festivitatea de premiere a elevilor – VIDEO

Comuna Tătăruși organizează, în acest weekend, două seri dedicate muzicii și tradițiilor din Bucovina Mică. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” va avea loc pe 22 și 23 august, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”, începând cu...

Noi reguli pentru mașinile din Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu automobilele vechi și ce obligații apar pentru cele noi

Un nou regulament european privind vehiculele scoase din uz a intrat în vigoare joi și aduce schimbări importante pentru industria auto. Noile reguli stabilesc cerințe suplimentare pentru proiectarea, producția, colectarea și reciclarea automobilelor, cu obiectivul de a reduce risipa...

Un fost candidat la primărie a lăsat localnicii din Heleșteni fără curent electric. Fermierul a provocat un accident și a fugit de la fața...

Mirel Bortaș, un fost candidat la Primăria Heleșteni, a lăsat localnicii și vecinii fermieri fără curent electric după ce a provocat un accident. Aceștia susțin că bărbatul ar fi fost beat când conducea tractorul cu care a intrat într-un stâlp...

Guvernul cere recepția urgentă pentru proiecte PNRR

Premierul interimar Ilie Bolojan a solicitat joi, într-o teleconferință cu prefecții și reprezentanții instituțiilor din teritoriu, finalizarea și recepția urgentă a proiectelor de investiții finanțate prin PNRR, oferind un termen-limită de două săptămâni. În județul Iași, sunt în implementare...

ZDI: Unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare, interzis pe piață de Centrul Regional de Sănătate Publică Iași în urma unei alerte la nivel...

Conflict de proporții cauzat de unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare din România – Urigood Forte cu albastru de metilen. Producătorul acestui supliment a cerut la instanțele din București suspendarea unei decizii a Centrului Regional de Sănătate Publică...

Comunicat privind Finalizarea proiectului PNRAS „PNRAS Școala Gimnazială Miroslovești” (PNRR) – FOTO

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Beneficiar : ŞCOALA GIMNAZIALĂ, MIROSLOVEŞTI Titlul proiectului: PNRAS Scoala Gimnaziala Miroslovesti Cod proiect: F-PNRAS-2-2023-0444 Contract de finantare nr. 202/14.05.2024 Valoarea proiectului: 950.568,43 lei fonduri europene nerambursabile si sume aferente TVA 180.608  lei, ajutor financiar nerambursabil acordat în...

ÎNTÂLNIREA FOȘTILOR RUGBYȘTI – MECI DE OLD BOYS

Unele povești nu se termină niciodată. Se transformă în amintiri, în prietenii și în momente care merită retrăite. Sâmbătă, 15 august, îi invităm pe toți foștii rugbyști, iubitorii acestui sport și pe cei care au fost alături de rugby-ul pășcănean...

Termen limită pentru intrarea în legalitate a construcțiilor realizate fără autorizație

Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) introduce un mecanism clar pentru soluționarea situației construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizației emise, dar stabilește, în același timp, reguli mai stricte pentru combaterea construirii ilegale, anunță ministrul...
Paşcani
cer fragmentat
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
27%
3.4m/s
0%
vin
28 °
S
32 °
D
35 °
lun
37 °
mar
28 °

Niciun articol afișat