Ortodocşii sărbătoresc Schimbarea la Faţă, mâine. Superstiții și tradiții

Creştinii ortodocşi sărbătoresc vineri, 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului, sărbătoare importantă la mijlocul postului Adormirii Maicii Domnului. Astfel, credincioşii care ţin post pot în această zi să consume peşte.

Totodată, astăzi, pe 5 august, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, ocrotitor al Seminarului Teologic de la Neamţ, în curtea seminarului fiind o biserică închinată acestui sfânt, care a fost şi profesor de limba română la seminarul nemţean.

Pe 6 august, creştinii ortodocşi serbează Schimbarea la Faţă a Domnului, sărbătoare cunoscută în popor drept Obrejenia sau Probejenia. Sărbătoarea marchează momentul de pe muntele Tabor, când apostolii sunt martori la schimbarea la faţă a Mântuitorului. Potrivit textelor biblice, chipul Mântuitorului s-a făcut altul, iar faţa sa a devenit strălucitoare ca soarele, hainele albe ca zăpada, iar alături de Acesta se arată alţi doi bărbaţi, despre care se spune că ar fi Moise şi Ilie.

Totodată, potrivit explicaţiilor teologice, Schimbarea la Faţă este menită să arate omului că are posibilitatea de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta. Totodată, este privit ca moment în care Hristos îşi descoperă celor din jur dumnezeirea prin natura sa umană.

Potrivit tradiţiei creştine, Schimbarea la Faţă a început să fie sărbătorită de la începutul secolului al IV-a, când Sfânta Împărătească Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor. Totuşi, este atestată documentar abia de la jumătatea secolului al V-lea.

Pentru Biserica de Apus sărbătoarea a fost atestată documentar după 1450, de către Papa Calist al III-lea.

Pentru biserica rusă în general, în această zi se pomenesc morţii şi se aduc la biserică struguri, care se împart credincioşilor.

Tradiţii şi superstiţii

Potrivit credinţei populare, fie odată cu Schimbarea la Faţă, fie de Adormirea Maicii Domnului (15 august), începe toamna, iar vara îşi pierde din puteri. De aceea, cel puţin în zonele de munte, începând cu Schimbarea la Faţă nu se mai doarme afară, iar râurile nu mai pot fi folosite pentru scăldat. Totodată, se crede că cei care nu respectă această zi se vor usca la fel ca florile care încep de acum să se veştejească, cei care spală în această zi vor fi năpădiţi de păduchi, iar fetele care se spală în această zi pe cap nu le va mai creşte părul „aşa cum nici iarba nu mai creşte din această zi“.

O altă credinţă populară spune că cei care nu îşi văd la răsărit umbra capului vor muri cu siguranţă până la finalul anului, iar cei care se ceartă astăzi vor avea parte de acelaşi lucru până în următorul an.

În ziua de Schimbare la Faţă se spune că este bine să renunţi la patimi, pentru că vei fi ajutat de Dumnezeu să te vindeci de acestea, iar femeile însărcinate care ţin această sărbătoare vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi.

Tot astăzi, în lumea satului, există obiceiul sfinţirii grădinilor, dar şi a boabelor de grâu pentru semănat sau a recoltelor. Această zi marchează, de asemenea, încheierea perioadei cositului şi a adunatului fânului.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.7kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat