Paisprezece primării din judeţul Iaşi, printre care și a municipiului Pașcani, au fost sancționate de DSP din cauza apei din fântânile publice! S-au dat amenzi de zeci de mii de euro

În anul 2024, 14 primării din judeţul Iaşi au fost sancționate de Direcția de Sănătate Publică (DSP). Amenzile au avut un cuantum de 280.000 de lei și au fost acordate pentru neidentificarea şi neîntocmirea de către autoritatea administraţiei publice locale a evidenţei surselor de apă destinate consumului uman, precum şi netransmiterea evidenţei la Direcţia de Sănătate Publică judeţeană.

Paisprezece primării din judeţul Iaşi au fost sancționate de DSP deoarece nu au identificat și întocmit o evidență a tuturor surselor de apă destinate consumului

Conform articolului art. 42, alin. (3) din H.G. nr. 971/2023, primăriile au obligația de a identifica și de a întocmi o evidență a tuturor surselor de apă destinate consumului uman, cum sunt fântâni publice, fântânile individuale declarate de către cetăţenii care le deţin în proprietate, izvoarele, captări locale – drenuri, foraje, precum şi alte asemenea surse de apă destinate consumului uman, ce aparţin domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, această evidență trebuia transmisă către Direcția de Sănătate Publică Iași, în vederea întocmirii planului de monitorizare a calităţii apei potabile. Paisprezece primării din judeţul Iaşi nu au făcut acest lucru, astfel că au fost amendate de DSP Iași.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate, vă aducem la cunoștință că un număr de 14 U.A.T.-uri au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 280.000 lei, conform art. 48, lit. a) din H.G. nr. 971/2023, pentru nerespectarea prevederilor art. 42, alin. (3), privind identificarea şi întocmirea evidenţei tuturor surselor de apă destinate consumului uman şi aducerea la cunoştinţă Direcției de Sănătate Publică Iași, în vederea întocmirii planului de monitorizare a calității apei potabile, din «Norme de supraveghere, monitorizare şi inspecție sanitară a calității apei potabile», aprobate prin H.G. nr. 971/2023”, a transmis dr. Corina Gîscă, director executiv DSP Iaşi.

Apa din fântânile şi izvoarele județului Iași a fost testată, iar rezultatele au fost dezastruoase: „Din cele 60 de probe, analizele de laborator au constatat că 51 de probe sunt necorespunzătoare”

Apa din fântânile şi izvoarele județului Iaşi a fost testată de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, dar rezultatele au fost dintre cele mai rele. Astfel, dintre cele 26 de probe trimise spre analiză la DSP Iaşi de patru comune, niciuna nu a fost conformă. Analize s-au făcut şi în cadrul Programului Național de Sănătate V 2024, care are drept obiectiv protejarea sănătăţii publice prin prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc determinanţi din mediul de viaţă şi muncă.

Pe parcursul anului 2024, patru comune din județul Iași – Grajduri, Valea Lupului, Pașcani, Schitu Duca – au prezentat un total de 26 de probe de apă. În urma analizalor de laborator, s-a stabilit că toate probele sunt necorespunzătoare. În cadrul Programului Național de Sănătate V 2024, DSP Iași a recoltat un total de 60 de probe de apă din sursele publice (fântâni, izvoare) pentru 12 comune din județul Iași. Din cele 60 de probe, analizele de laborator au constatat că 51 de probe sunt necorespunzătoare și 9 probe sunt corespunzătoare”, a explicat dr. Corina Gîscă.

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
86 %
1.9kmh
97 %
D
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
16 °
J
12 °

Niciun articol afișat