Paisprezece primării din judeţul Iaşi, printre care și a municipiului Pașcani, au fost sancționate de DSP din cauza apei din fântânile publice! S-au dat amenzi de zeci de mii de euro

În anul 2024, 14 primării din judeţul Iaşi au fost sancționate de Direcția de Sănătate Publică (DSP). Amenzile au avut un cuantum de 280.000 de lei și au fost acordate pentru neidentificarea şi neîntocmirea de către autoritatea administraţiei publice locale a evidenţei surselor de apă destinate consumului uman, precum şi netransmiterea evidenţei la Direcţia de Sănătate Publică judeţeană.

Paisprezece primării din judeţul Iaşi au fost sancționate de DSP deoarece nu au identificat și întocmit o evidență a tuturor surselor de apă destinate consumului

Conform articolului art. 42, alin. (3) din H.G. nr. 971/2023, primăriile au obligația de a identifica și de a întocmi o evidență a tuturor surselor de apă destinate consumului uman, cum sunt fântâni publice, fântânile individuale declarate de către cetăţenii care le deţin în proprietate, izvoarele, captări locale – drenuri, foraje, precum şi alte asemenea surse de apă destinate consumului uman, ce aparţin domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, această evidență trebuia transmisă către Direcția de Sănătate Publică Iași, în vederea întocmirii planului de monitorizare a calităţii apei potabile. Paisprezece primării din judeţul Iaşi nu au făcut acest lucru, astfel că au fost amendate de DSP Iași.

„În ceea ce privește sancțiunile aplicate, vă aducem la cunoștință că un număr de 14 U.A.T.-uri au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 280.000 lei, conform art. 48, lit. a) din H.G. nr. 971/2023, pentru nerespectarea prevederilor art. 42, alin. (3), privind identificarea şi întocmirea evidenţei tuturor surselor de apă destinate consumului uman şi aducerea la cunoştinţă Direcției de Sănătate Publică Iași, în vederea întocmirii planului de monitorizare a calității apei potabile, din «Norme de supraveghere, monitorizare şi inspecție sanitară a calității apei potabile», aprobate prin H.G. nr. 971/2023”, a transmis dr. Corina Gîscă, director executiv DSP Iaşi.

Apa din fântânile şi izvoarele județului Iași a fost testată, iar rezultatele au fost dezastruoase: „Din cele 60 de probe, analizele de laborator au constatat că 51 de probe sunt necorespunzătoare”

Apa din fântânile şi izvoarele județului Iaşi a fost testată de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, dar rezultatele au fost dintre cele mai rele. Astfel, dintre cele 26 de probe trimise spre analiză la DSP Iaşi de patru comune, niciuna nu a fost conformă. Analize s-au făcut şi în cadrul Programului Național de Sănătate V 2024, care are drept obiectiv protejarea sănătăţii publice prin prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc determinanţi din mediul de viaţă şi muncă.

„Pe parcursul anului 2024, patru comune din județul Iași – Grajduri, Valea Lupului, Pașcani, Schitu Duca – au prezentat un total de 26 de probe de apă. În urma analizalor de laborator, s-a stabilit că toate probele sunt necorespunzătoare. În cadrul Programului Național de Sănătate V 2024, DSP Iași a recoltat un total de 60 de probe de apă din sursele publice (fântâni, izvoare) pentru 12 comune din județul Iași. Din cele 60 de probe, analizele de laborator au constatat că 51 de probe sunt necorespunzătoare și 9 probe sunt corespunzătoare”, a explicat dr. Corina Gîscă.

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

Cum s-ar fi produs accidentul de la ieșirea din Soci spre Boureni. Animație grafică realizată de Observator – VIDEO

Accidentul a avut loc cu puţin înainte de cinci dimineaţa, pe drumul european 85. În dreptul localităii Moţca, pe o ceaţă densă, un şofer de 25 de ani, din Paşcani, a intrat pe contrasens şi s-a izbit cu putere...

Cum se dau ceasurile în noaptea de sâmbătă spre duminică. Adaptarea durează două săptămâni

Mai devreme ca în alţi ani, ne pregătim să trecem la ora de iarnă. Dăm ceasurile înapoi în acest weekend, iar noaptea de sâmbătă spre duminică va fi cu o oră mai lungă. Pe scurt, câștigăm o oră de somn....

Schimbarea orei dă peste cap călătoriile cu trenul: mai multe garnituri spre Iași vor avea opriri suplimentare

Trecerea la ora de iarnă va prelungi opririle mai multor trenuri care circulă spre Iași, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24/25 octombrie. La ora 04:00, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar unele garnituri vor aștepta...

Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Temperaturile vor fi sub cele normale în prima jumătate a lunii noiembrie

Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în ultima săptămână din octombrie, urmând să scadă uşor sub mediile obişnuite în primele două săptămâni din noiembrie, la nivelul întregii ţări, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 26 octombrie...

Ce riscă persoanele care încearcă să resusciteze un om prăbușit? „Când eu ridic mâinile, le pui și faci exact ca mine”

Orice persoană care vede un om prăbușindu-se și suspectează un stop cardiac ar trebui să sune la 112 și să încerce să acorde primul ajutor. Teama că ar putea face o greșeală sau că victima nu va supraviețui nu...

Comuna Tătăruși promovată în emisiunea Roventura la Kanal D

Comuna Tătăruși va fi promovată într-o ediție a emisiunii Roventura la Kanal D. Povestea de călătorie va fi difuzată sâmbătă, de la 14:45, la Kanal D Romania! "Tătăruși e o comunitate puternica și activă, ce îndrăznește să scoată capul în...

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă

Și municipiul Pașcani a început mai devreme ca de obicei ornarea străzilor pentru sărbătorile de iarnă. De câteva zile, muncitorii Primăriei pun pe stâlpii de iluminat public ornamentele cumpărate în anii anteriori.  S-a început cu zona Deal și urmează ca...

Primăriile caută soluții pentru facturi mai mici la electricitate. Parcurile fotovoltaice, o variantă

Tot mai multe comune din zona Pașcaniului și nu numai își construiesc parcuri fotovoltaice care sa asigure energie pentru iluminatul public si instituțiile din comuna. De exemplu, comuna Miroslovesti va racorda in perioada urmataoare un parc cu o capacitate...

Adolescent de 15 ani, bătut pe esplanada din Pașcani. Și fratele lui ar fi fost atacat – FOTO

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, elev la Liceul Tehnologic Mihai Busuioc, a ajuns la spital după ce a fost bătut de un grup de tineri, miercuri, 21 octombrie, pe esplanada din Pașcani. Băiatul era împreună cu fratele...

Liceenii din Pașcani, în dialog cu scriitori invitați la FILIT – VIDEO

Festivalul Internațional de Literatura și Traducere Iași a ajuns printre liceenii din Pașcani.Elevii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și Liceul Teoretic „Miron Costin” au avut ocazia să se întâlnească cu scriitori contemporani, în cadrul proiectului „Scriitori printre liceeni”. La...
Paşcani
ploaie ușoară
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
82%
3.7m/s
100%
vin
13 °
S
16 °
D
15 °
lun
17 °
mar
13 °

Niciun articol afișat