Palatul Sturdza Cozmești, preluat de administrația locală din Stolniceni Prăjescu. Ce intenții are Primăria – FOTO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Palatul Sturdza din localitatea Cozmești a ajuns în administrarea Primăriei Stolniceni Prăjescu. Preluarea a fost făcută la începutul acestui an, de la Consiliul Județean Iași, autoritate care ar fi trebuit să se ocupe de conservarea monumentului istoric.

În momentul de față, administrația locală spune că nu are fonduri pentru modernizarea palatului, dar vor fi căutate surse de finanțare.

Clădirea istorică este într-o stare avansată de degradare. În interior, totul pare desprins dintr-un film de groază. Plafoanele sunt căzute, au crescut copaci în încăperi, totul este rupt și devastat. Doar exterior, mai amintește de frumusețea de odinioară a domeniului boieresc.

  Primarul comunei, Costel Hugianu, a precizat că în anii trecuți a fost o discuție privind înființarea unui azil de bătrâni în clădire, printr-un parteneriat public-privat. Intenționează să reia această idee.

FOTO – Costel Hugianu, primarul comunei Stolniceni-Prăjescu

Astfel, monumentul istoric ar putea fi salvat și ar primi o nouă utilitate.

Până în jurul anilor 1992, clădirea a fost pe rând școală, casă de copii sau centru de formare profesională. Apoi, imobilul a fost lăsat în voia sorții.

Potrivit unei postări a senatorului, Liviu Brătescu, palatul ar putea avea o șansă de salvare. Printr-un proiect de lege, ce se află încă în dezbatere în Parlament, s-ar obține fonduri pentru restaurarea clădirii monument. Este vorba despre „Proiectul „Primul Monument Restaurat” ce creează un cadru legal solid și oferă măsuri concrete pentru a împiedica degradarea și pierderea monumentelor istorice, oferind în același timp autorităților locale instrumentele necesare pentru a interveni eficient și rapid în cazul clădirilor istorice aflate în stare de degradare” .

De precizat este faptul că, potrivit Wikipedia,Palatul Sturdza de la Cozmești este un palat construit în stil neogotic în anul 1816, de către vistiernicul Grigoraș Sturdza în satul Cozmești (comună Stolniceni-Prăjescu, județul Iași).

De-a lungul timpului, palatul a suferit mai multe modificări. Mihail Sturdza (1794-1884), viitor domn al Moldovei în perioada 1834-1849, a ridicat un al doilea etaj al palatului. Acesta a murit la Paris, la vârsta de 90 de ani, lăsând în urma sa mai mulți copii din căsătoriile sale. Copiii săi s-au certat pentru împărțirea averii uriașe lăsate de fostul domnitor, care cuprindea și moșia Cozmești.

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
cer fragmentat
25 ° C
25 °
25 °
55%
1.3m/s
100%
mar
24 °
mie
22 °
J
22 °
vin
25 °
S
30 °

Niciun articol afișat