„Până hăt de carte!” ajută elevii din mediul rural să participe la lecțiile online

Comunicat de presa 

Douăsprezece laptopuri, șase calculatoare, trei tablete și trei smartphone-uri au fost strânse, cu sprijinul ieșenilor, de către echipa proiectului „Până hăt de carte!”, proiect derulat de cabinetul parlamentar al senatorului USR Dan Lungu din Iași.

Acestea vor fi redirecționate, în cursul zilelor următoare, elevilor din satele comunelor Cotnari, Grajduri, Ciortești, Ipatele și Andrieșeni. Întrucât campania se află încă în desfășurare, donațiile următoare se vor îndrepta către comunele Schitu Duca și Costuleni. Fiecare astfel de donație va fi facilitată fie de reprezentanții cabinetului parlamentar, fie de bibliotecarii care au identificat elevi care au nevoie de astfel de resurse, în comunele lor. La invitația de a dona mijloace de comunicare la distanță pentru ca elevii din satele județului Iași să poată participa la lecțiile online, au răspuns până în acest moment zece donatori individuali și o companie ieșeană din industria IT – Centric IT Solutions Romania.

„Mulțumesc tuturor celor ce au contribuit la acest proiect, de la donatori la colegii IT-iști din USR Iași care au efectuat reparații acolo unde a fost nevoie. Ne bucurăm că ieșenii chiar au răspuns apelului nostru și sper să o facă în continuare, întrucât campania continuă iar nevoile copiilor sunt extrem de mari. De pildă, o doamnă bibliotecară, când am rugat-o să identifice copiii cărora să le redirecționăm cele primite, ne-a mărturisit că numărul lor depășește 100 și că trebuie să se consulte cu învățătorii, să prioritizeze în funcție de câți frați și surori sunt într-o familie, astfel încât mai mulți elevi să se poată beneficia de calculator, pentru a participa la lecții. Suntem mai mult decât bucuroși că și o companie din domeniul IT ni s-a alăturat și ne-a susținut demersul, înțelegând că astfel nu face decât să participe la sprijinirea educației și culturii în mediul rural. Lansez, pe această cale, îndemnul către toate companiile și instituțiile publice care au calculatoare uzate moral dar funcționale să facă tot posibilul să le redirecționeze către elevii din rural, fiindcă nevoile sunt uriașe. Acestea vor fi mult mai valoroase în casele și viețile copiilor de la țară decât în cine știe ce magazie prăfuită”, a precizat senatorul Dan Lungu.

Campania continuă, iar donațiile pot fi făcute la sediul cabinetului parlamentar (adresa: str. Grigore Ureche, Bl. Walter Mărăcineanu, Nr. 3., Mezanin, Iași). Pentru mai multe detalii, ieșenii pot contacta membrii echipei „Până hăt de carte!” fie la adresa de e-mail: [email protected], fie la numărul de telefon: 0725 321 313. În cazul situațiilor excepționale, o echipă de voluntari se poate deplasa la domiciliu pentru colectarea dispozitivelor.

Ai un calculator, un laptop, o tabletă sau un smartphone în plus?

Donează-l pentru ca elevii din satele ieșene să poată participa la cursurile online!

PULSUL ZILEI

Un nou cetățean de onoare al Pașcaniului. Kadar Yasar Teletar de la Rompak 

Municipiul Pașcani are încă un cetățean de onoare. Este vorba despre Kadar Yasar Teletar, fost director general la fabrica de drojdie Rompak Pașcani în perioada 1998-2018.  Propunerea a fost făcută de consilierul PNL, Alexandru Nemțanu, pe motiv că fostul director...

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD repetă la nesfârșit aceeași greșeală: nu a înțeles că bugetul României nu poate finanța promisiuni fără acoperire!

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD repetă la nesfârșit aceeași greșeală: nu a înțeles că bugetul României nu poate finanța promisiuni fără acoperire! Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis un mesaj cât se poate de clar, pe care ar trebui să-l înțeleagă,...

Lucian Rusu: Statul trebuie să combată evaziunea fiscală, nu să creeze concurență neloială între taximetrie și transportul alternativ

Senatorul Lucian Rusu: Am susținut, de la tribuna Senatului, necesitatea unor reglementări echilibrate în domeniul transportului alternativ, care să combată evaziunea fiscală fără să afecteze activitatea celor care muncesc cinstit. Consider că proiectul de lege aprobat azi reprezintă un...

Cine sunt câștigătorii de la „Rampa Teatrală”, festival organizat de Casa de Cultură Pașcani. Lista completă

Vineri , 23 octombrie -2026 s-a desfășurat cea de-a IX -a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret „RAMPA TEATRALĂ ” ✨Pe scena Festivalului au concurat 12 Trupe de Teatru din : Iași , Pașcani, Muncelul...

Gaura din bugetul sănătății, de ordinul miliardelor! Sumele cerute la rectificare s-au schimbat radical

Sistemul public de sănătate are nevoie de o nouă infuzie de miliarde de lei pentru a putea funcționa până la finalul anului, însă estimările prezentate de ministrul Sănătății s-au redus considerabil față de cele anunțate inițial. Alexandru Rogobete a...

Continuă cursa pentru fotoliile de directori în școlile din Iași. Note de 10 și punctaje spectaculoase

Din nou, rezultate foarte bune în a patra zi a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ din județul Iași. Mai mulți candidați au obținut note de 10 sau aproape de punctajul maxim...

Vacanța copiilor pune presiune pe bugetul familiei. Un loc într-o tabără de karting costă 5.200 de lei

Vacanța este bucuria copiilor, dar și grija părinților care nu își pot lua concediu în aceeași perioadă. Pe piață există multe variante de activități care să țină copiii ocupați toată ziua.Dar asta implică și costuri uneori semnificative. Fie că...

Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult

Salarii de până la 6.000 de euro pe lună şi beneficii suplimentare, dar tot mai puţini oameni sunt interesaţi de această meserie. Europa se confruntă cu o criză majoră de şoferi de camion, cu peste 500.000 de locuri de...

Un parc industrial de 90 milioane de euro lângă A7 și A8: ce se pregătește la Pașcani și unde a ajuns proiectul

Parcul industrial Pașcani este propus pe aproape 65 de hectare, în zona Sodomeni, în apropierea viitorului nod turbion de la intersecția autostrăzilor A7 și A8. Investiția este estimată la 90 milioane de euro, dar proiectul Consiliului Județean (CJ) Iași...

Primul weekend cu ninsoare din această toamnă. Temperaturile scad în toată România la început de noiembrie

Vremea se răcește considerabil în România, iar primul weekend din noiembrie ar putea aduce ninsori în zonele montane. Potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), temperaturile vor scădea treptat în toate regiunile, cu valori negative pe timpul nopții în...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
78%
4.3m/s
0%
J
14 °
vin
14 °
S
11 °
D
11 °
lun
11 °

Niciun articol afișat