Pandemia a schimbat perioada de circulaţie a unor virusuri. Copiii ajung la spital cu enterocolită sau cu virus cu simptome asemănătoare Covid

Pandemia a schimbat perioada de circulaţie a unor virusuri. Numeroşi copii ajung în această perioadă la camerele de gardă cu enterocolită sau cu virus sinciţial respirator, iar multe simptome sunt comune cu cele date de Covid – 19. ”Anul trecut abia aveam 80 de prezentări pe zi, acum avem până în 200 de prezentări pe zi la camera de gardă”, afirmă medicul Victor Daniel Miron, de la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului “Dr. Alfred Rusescu”.

La Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului “Dr. Alfred Rusescu” din Capitală aproape s-a triplat numărul copiilor care ajung la camera de gardă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dr. Victor Daniel Miron, medic rezident de pediatrie, care are în grijă frecvent cazuri de copii care ajung de urgenţă la spital, spune că restricţiile din pandemie au dus la un fenomen ciudat: perioada de circulaţie a unor virusuri a fost modificată, astfel încât virusurile care dau enterocolite la copii sau virusul sinciţial respirator, care dă bronşiolită şi bronşită şi care afectează în mod deosebit copiii cu vârsta sub un an circulă în această perioadă, deşi acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. Mulţi dintre copiii cu enterocolită ajung la camera de gardă deshidrataţi după ce varsă în mod repetat sau au mai multe scaune diareice şi îşi revin doar după ce fac perfuzii.

“Perioada aceasta de vară a fost un pic surprinzătoare, a venit aşa după o perioadă de pandemie şi de prezentări puţine şi deodată au apărut foarte multe prezentări. Anul trecut, în 2020, în plină pandemie, în această perioadă abia aveam 80 de prezentări pe zi, în medie, acum am ajuns să avem 150 până în 200 de prezentări pe zi la camera de gardă. În această perioadă de vară, dintr-un număr mare de prezentări, aproape jumătate erau reprezentate de pacienţi cu enterocolită, undeva la vreo 30% cu afecţiuni respiratorii şi 20% patologie diversă. Foarte multe cazuri de enterocolită, mulţi dintre copii veneau împreună cu familia din vacanţe, din concedii, şi prezentau vărsături în primul rând, principala manifestare a acestor enterocolite, febră, scaune diareice.

Tot acest val de enterocolite care este şi acum nu este determinat de Covid, au început să apară dovezi şi s-au publicat că toată această pandemie de covid şi toate măsurile care s-au luat, epidemiologice, purtarea măştii, igiena mâinilor, au schimbat cumva epidemiologia altor virusuri. Adică, în perioade în care nu ar trebui să circule, circulă aceste virusuri. Cel mai studiat virus este VSR-ul,( virusul sinciţial respirator) de exemplu, care, deşi nu dă enterocolită, el nu ar trebui să dea afecţiuni respiratorii în lunile de vară. Dar cu toate acestea, există foarte multe cazuri de infecţie VSR în această perioadă.

Există inclusiv virusuri care dau enterocolită şi care poate nu ar trebui să circule în această perioadă a anului, dar cu toate acestea incidenţa este din ce în ce mai mare, tocmai pentru că, cumva s-a schimbat circulaţia virală datorată pandemiei. Pandemia a influenţat cumva indirect circulaţia aceasta a virusurilor”, a explicat Dr. Victor Daniel Miron pentru News.ro Un copil care face enterocolită varsă în mod repetat şi are scaune diareice. De cele mai multe ori, părinţii nu pot controla vărsăturile acasă şi ajung la camera de gardă. Acolo copilul primeşte intravenos medicamente care opresc vărsăturile, dar şi perfuzii pentru rehidratare.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Parizer de „porc”, dus la analize de laborator: carnea e de fapt de pasăre. Explicaţia producătorului

Parizer de porc, doar pe etichetă. Am dus la analize mai multe sortimente de parizer iar unul dintre ele, care ar fi trebuit să fie de porc era, de fapt, de pasăre. Explicaţia producătorului e halucinantă, de vină ar...

Impozit dublu din 2027 pentru românii care şi-au unit balconul cu sufrageria

Balcoanele închise și transformate în prelungiri ale sufrageriei sunt o soluție tot mai des întâlnită pentru cei care vor să câștige spațiu în locuință. Fie că sunt amenajate ca birou, loc de luat masa sau zonă de relaxare, aceste...

Un constructor ieșean își face balastieră la râul Moldova: nisip și pietriș cât pentru 3.000 de camioane

Balastiera AMI SRL are în vedere exploatarea a circa 60.000 de metri cubi de nisip și pietriș din albia râului Moldova, în comuna Cristești. Acest volum este echivalent cu aproape 3.000 de încărcături de camion, dacă fiecare transport ar...

Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni

Sistemul sanitar românesc se află la un pas de un blocaj critic, iar timpul rămas pentru evitarea unei crize majore se măsoară în săptămâni. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a lansat un avertisment ferm, arătând că, în lipsa...

Sfânta Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie. Cine a fost ocrotitoarea Moldovei și cum au ajuns moaștele ei la Iași

În fiecare an, la mijlocul lunii octombrie, Iașiul devine unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși din România. Mii de oameni pornesc la drum pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Moaștele...

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...
Paşcani
cer acoperit de nori
8 ° C
8 °
8 °
83%
4.5m/s
0%
mie
14 °
J
15 °
vin
12 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat