Panourile publicitare cu medici reprezentați ca sfinți au stârnit revolta BOR. Bănescu: „Un demers blasfemitor”

Mai multe panouri publicitare apărute în Capitală, înfățișând medici în posturi de sfinți, au stârnit revolta Patriarhiei Române. Ilustrațiile îi aparțin unei artiste din România, iar campania este derulată cu scopul de a le mulțumi tuturor cadrelor medicale din linia întâi.

Ilustrațiile îi înfățișează pe medici cu aer hieratic, într-un stil care combină eclectic elemente de artă religioasă indiană și de iconografie creștină, potrivit Basilica.ro.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat că această campanie este “o încercare de maltratare vizuală a iconografiei creștine”.

„Cred că este vorba despre o ridicolă campanie de promovare a unei viziuni distopice asupra situației provocate de pandemie. O încercare jenantă de rapt simbolic și maltratare vizuală a iconografiei creștine, situată sub semnul prostului gust hrănit de incultură și de o ideologie hidoasă care nu știe decât să caricaturizeze creștinismul. Cum altfel să explici deificarea iconică a unor personaje care trimit la imaginea medicului sublimată grotesc în aceea a unui «sfânt» cu aer hristic?

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.7kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat