Parcări asfaltate. Opoziţia strâmbă din nas

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un consilie liberal critică administraţia păşcăneană pentru modul cum sunt executate lucrările de asfaltare a unor parcări. Pe pagina sa de Facebook, Andrei Raznic, a postat câteva fotografii cu o bucată de asfalt pusă direct pe pământ. Pentru a fi mai convingător alesul local a pus şi următorul mesaj, cu multe greşeli.
“Priviţi cum se fac asfaltările la Paşcani. Direct pe pământ… Şi pentru că am avut „curaj” să fac poze şi să pun întrebări am fost ameninţat de un aşa zis inspector de la primărie care tocmai ieşise din crâşma din apropiere. Asta este oraşul lui Pantazi şi al Psd. Sper că sunteţi mulţumiţi…”
Primăria Paşcani a reacţionat imediat. Purtătorul de cuvânt al instituţiei arata că bucata de asfalt este înafara perimetrului de asfaltare prevăzut în proiect. Mai exact sunt bucăţi de asfalt rezultate din curăţarea utilajelor care au fost puse de constructor înafara parcării, pe câţiva metri de teren.
Lucrările de asfaltare a parcărilor au fost executate bine din punct de vedere tehnologic susţine Cristian Menegon. Prima dată a fost turnat covorul asfaltic iar astăzi a fost finalizata turnarea stratului de uzură.
Lucrările vor continua şi în alte parcări din oraş, săptămâna viitoare. Este vorba despre cea de la blocul C4 Veronica Micle, cea de la central termică C1 şi cea din apropierea fostului Club CFR din zona Vale.
Societatea care se ocupă de lucrări este Enviro Construct și are semnat un contract cu Primăria Pașcani în valoare de 2,4 milioane de lei.

asf-1
asf-2
raznic-asfalt

PULSUL ZILEI

Al doilea accident în aceeași zi la Brătești, județul Iași! Mașină proiectată în aer după o manevră de evitare

Momente de panică, miercuri, în localitatea Brătești, comuna Stolniceni-Prăjescu, unde un accident rutier s-a produs după ce un VW Tiguan ar fi ajuns în aer, în urma unei manevre de evitare a unei alte mașini. Mașina mergea dinspre Miroslovești...

Furturile de energie explodează în Moldova. Iașul are aproape 200 de cazuri în mai puțin de un an

Peste 1.000 de intervenții ilegale la instalațiile de energie au fost depistate în aria Delgaz Grid în primele opt luni din 2026. Numai la Iași au fost identificate aproape 200 de cazuri. Prejudiciile sunt uriașe, depășesc 14,5 milioane lei....

Alexia Tudose, „fata cu brațele amputate”, revine la Iași pentru o nouă operație. La patru ani de la intervenția care i-a reatașat brațele, recuperarea...

Alexia Tudose, tânăra cunoscută drept „fata cu brațele amputate”, revine la Iași pentru o nouă intervenție chirurgicală, la patru ani după operația complexă prin care medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași i-au reatașat brațele amputate...

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...
Paşcani
cer fragmentat
10 ° C
10 °
10 °
77%
3.1m/s
0%
J
16 °
vin
17 °
S
19 °
D
19 °
lun
19 °

Niciun articol afișat