Lucian RUSU: Cetățeanul, în centrul securității naționale

Parlamentul României a adoptat astăzi Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025–2030, document prezentat plenului reunit de către Președintele României, Nicușor Dan. Strategia reprezintă cadrul fundamental prin care statul își definește direcțiile de acțiune în domeniul securității și apărării pentru următorii cinci ani.

Președintele a subliniat, cu această ocazie, că noua abordare pune cetățeanul în centrul preocupărilor de securitate, nu doar structurile statului. Conceptul cheie al Strategiei este „independența solidară”, care îmbină afirmarea identității și intereselor naționale cu angajamentele României față de partenerii internaționali și comunitatea euroatlantică.

Această Strategie este un pas necesar pentru protejarea cetățenilor și întărirea profilului României într-o lume tot mai complexă. Salut faptul că documentul reflectă contribuțiile instituțiilor și ale societății, iar procesul de consultare a fost unul deschis.

Urmează planul de implementare, cu obiective măsurabile și termene clare. Ca senator, îmi asum să sprijin aceste eforturi și să mă asigur că măsurile stabilite se traduc în rezultate concrete pentru români.

Strategia Națională de Apărare 2025–2030 stabilește direcții esențiale pentru reziliența societății, consolidarea capacității de apărare, securitatea energetică și tehnologică, precum și cooperarea internațională. Documentul complet poate fi consultat pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Lucian Rusu- senator PNL Iasi

PULSUL ZILEI

Trafic supravegheat din elicopter, în perioada 11 – 19 noiembrie

TRAFIC RUTIER SUPRAVEGHEAT DIN ELICOPTER În perioada 11 – 19 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor desfășura, pe drumurile naționale...

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Potrivit calendarului bisericesc, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. În cele 40 de zile de post, credincioșii ortodocși vor avea 14 zile cu dezlegare la pește.Postul Crăciunului, cunoscut în Biserica...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 10 NOIEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 10 NOIEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=ZyJRVN035cQ

Atenție șoferi! Cod galben de ceață în zona Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi – VIDEO

Cod galben de ceata Sursa : Administrația Națională de MeteorologieCOD : GALBENData emiterii : 10-11-2026 ora 8:52Nr. mesajului : 3Valabil de la : 10-11-2026 ora 9:00 până la : 10-11-2026 ora 11:00 Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Cotnari,...

Doi pădurari din aceeași familie au murit în mod misterios în pădurile deținute de IKEA, în județul Iași. Omerta în cazul tragediei de la...

Un pădurar a fost ucis în 2019 de un hoț de lemne. Șapte ani mai târziu, fratele său a fost găsit mort în aceeași zonă forestieră. Fiul acestuia a preluat postul tatălui, însă a fost oprit de superiori atunci...

Încă 54 de medicamente compensate până la jumătatea lui decembrie, dacă iese calculul ministrului

Pe lista de medicamente compensate ar putea intra 54 de medicamente noi până la jumătatea lui decembrie, a anunțat miercuri, 4 noiembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Pe lângă ele, 16 tratamente deja existente ar urma să poată fi folosite...

Alarmă economică: România a ajuns la cel mai mare deficit comercial din istorie!

Economistul Radu Georgescu avertizează: consumul se prăbușește, dar importurile continuă să înghită economia România se afundă într-o situație economică tot mai îngrijorătoare! Deși consumul intern s-a prăbușit, deficitul comercial continuă să crească, iar cifrele pentru anul 2026 arată o imagine...

Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare

Reformă administrativă explozivă pregătită de PSD, cu efecte directe asupra județului Iași. Toate comunele cu mai puțin de 3.000 de locuitori ar putea fi comasate, iar localitățile care nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori ar putea...

România pregătește un plan cu 57 de măsuri pentru protejarea copiilor. Peste 20.000 de cazuri de abuz au fost raportate anul trecut

Peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor au fost înregistrate anul trecut de Protecția Copilului. Iar cifrele oficiale surprind doar o parte a realității.Mulți minori nu știu că sunt victime, alții nu au cui să...

Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi mai mulți bani. Stimulentul ar putea ajunge la valoarea indemnizației

Părinții care se întorc mai devreme la muncă ar putea primi, pe lângă salariu, un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului, până când acesta împlinește 2 ani.Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus la Senat. În...
Paşcani
nori împrăștiați
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
86%
3.5m/s
83%
mar
9 °
mie
12 °
J
9 °
vin
20 °
S
7 °

Niciun articol afișat