Parlamentul European a aprobat, în şedinţa plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu şi Comisia Europeană.
Conform unui comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simplificarea procedurilor de rambursare şi compensare, îmbunătăţirea informării pasagerilor şi o aplicare mai eficientă a drepturilor acestora, indiferent de mijlocul de transport utilizat. O parte importantă a modificărilor priveşte biletele de avion cumpărate prin agenţiile de turism.
Totodată, noile reguli consolidează şi drepturile persoanelor cu dizabilităţi sau mobilitate redusă, prin măsuri suplimentare privind accesibilitatea, informarea şi asistenţa acordată pe durata călătoriei. În anumite situaţii, acestea vor putea beneficia şi de transportul gratuit al unui însoţitor, în condiţiile prevăzute de legislaţia europeană.
‘ANAT, prin intermediul ECTAA, organizaţia europeană a asociaţiilor agenţiilor de turism şi touroperatorilor, a urmărit îndeaproape negocierile şi a susţinut necesitatea unor reguli care să asigure protecţia pasagerilor, fără să transfere asupra agenţiilor responsabilităţi şi costuri care aparţin transportatorilor’, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, una dintre principalele modificări priveşte rambursarea biletelor în situaţiile în care pasagerii au dreptul la recuperarea contravalorii acestora. În cazul în care agenţia a achitat biletul către compania de transport din fonduri proprii, iar rambursarea se realizează prin intermediul acesteia, transportatorul va avea la dispoziţie şapte zile pentru transferarea banilor către agenţie, iar agenţia alte şapte zile pentru restituirea acestora către client.
