Parlamentul începe, miercuri, cea de-a doua sesiune ordinară din acest an

Parlamentul începe, miercuri, cea de-a doua sesiune ordinară din acest an. Cele două Camere ale Parlamentului se vor reuni în ședință, miercuri, începând cu ora 16.00. Sunt o serie de acte normative importante care așteaptă să fie aprobate în această nouă sesiune parlamentară.

Vorbim în primul rând despre legea consumatorului vulnerabil, care este gândită ca o măsură de protecție a celor cu venituri mici în fața valului de scumpiri la energia electrică și la gaze.

Actul normativ a fost deja aprobat de Senat, iar acum se află în Camera Deputaților, care este forul decizional. Practic, este o lege împotriva căreia nu există opoziție în acest moment, iar coaliția majoritară și-o dorește adoptată în această lună, astfel încât ea să intre în vigoare din noiembrie.

O altă prioritate asumată de coaliție este desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților. Adoptată în primă lectură de Camera Deputaților, această lege așteaptă votul final din partea Senatului, unde este însă blocată de UDMR, partid care nu dorește ca dosarele penale care îi vizează pe procurori și judecători să se întoarcă la DNA.

De cealaltă parte, PSD pare să fi preluat tema USR ”fără penali în funcții publice”, și cere o adoptare rapidă a inițiativei în parlament, astfel încât ea să poată fi suspusă aprobării prin referendum. Graba social-democraților de a vota această inițiativă cetățenească vine însă în contextul informațiilor de condamnarea premierului Cîțu în SUA, acum 20 de ani pentru consum de alcool la volan. Partidul condus de Marcel Ciolacu că Florin Cîțu nu are ce căuta în fruntea executivului din moment ce are o condamnare la activ, fie ea și în America în urmă cu două decenii.

În schimb, PSD pare să fi renunțat la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, despre care a spus că o va depune când va avea toate cele 234 de voturi necesare demiterii cabinetului. În prezent, social-democrații dispun, împreună cu aliații de la AUR, de doar 204 parlamentari.

Sursa europafm.ro

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
23.4 ° C
23.4 °
23.4 °
61%
4m/s
100%
D
26 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat