Participarea vicepreședintelui Senatului, Petrică Lucian Rusu, la Forumul politic la nivel înalt al ONU privind dezvoltarea durabilă

Comunicat: Sediul Națiunilor Unite de la New York găzduiește, în perioada 14-24 iulie a.c., în organizarea Consiliului Economic și Social al ONU (ECOSOC), sesiunea anuală a Forumului politic la nivel înalt al ONU privind dezvoltarea durabilă (HLPF). Tema HLPF din acest an este dedicată promovării unor soluții durabile, incluzive și bazate pe știință și dovezi în sprijinul Agendei 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă.
În cadrul acestui eveniment, vicepreședintele Senatului, Petrică Lucian Rusu, participă în această săptămână, în calitatea sa de vicepreședinte al Comitetului Executiv al Biroului Executiv al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), la segmentul la nivel înalt al HLPF (21-24 iulie a.c.) și, în marja acestuia, a luat parte, în ziua de 22 iulie, la Forumul parlamentar al Uniunii Interparlamentare (UIP).
Dezbaterea generală a Segmentul la nivel înalt al HLPF 2025 are ca temă: ONU la cea de-a 80-a aniversare: stimularea schimbării în favoarea dezvoltării durabile. Sunt programate, de asemenea, dezbateri privind: impactul tendințelor actuale ale globalizării asupra realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă; măsuri de consolidare a parteneriatelor pentru soluții bazate pe știință și dovezi pentru a aborda provocări complexe și interconectate; tendințele globale actuale și impactul acestora; cooperarea internațională într-o lume divizată; strategii în vederea mobilizării acțiunilor și cadrelor regionale pentru a sprijini țările pentru realizarea ODD-urilor.


Ca în fiecare an, UIP a asigurat dimensiunea parlamentară a HLPF 2025 prin organizarea, în ziua de 22 iulie, a unei reuniuni dedicate parlamentarilor prezenți la Forum, la care s-a discutat despre: ODD 3 – Să nu lăsăm pe nimeni în urmă: rolul parlamentelor în asigurarea sănătății pentru toți și ODD 5 – Rolul parlamentelor în asigurarea egalității de gen.
În intervenția sa în cadrul panelului dedicat ODD3 al Forumului parlamentar UIP, vicepreședintele Senatului a arătat că România continuă să joace un rol activ în promovarea dezvoltării durabile, iar prezența la acest forum reflectă determinarea noastră de a contribui, prin politici concrete, la o societate echitabilă și rezilientă. De asemenea, a reliefat rolul special pe care parlamentele naționale îl au în promovarea egalității de gen în toate domeniile și în facilitarea accesului la sănătate pentru toți cetățenii. În acest context, a menționat că a fost unul dintre coinițiatorii legii recent adoptate de Parlamentul României care extinde vaccinarea gratuită anti-HPV la toate fetele și băieții între 11 și 26 de ani, prin includerea în Programul Național de Vaccinare.
Potrivit vicepreședintelui Senatului, cancerul de col uterin reprezintă o problemă gravă de sănătate publică, iar monitorizarea constantă și vaccinarea anti-HPV, cu precădere în zonele în care există categorii sociale vulnerabile, va avea ca efect diminuarea semnificativă a numărului de îmbolnăviri și decese cauzate de această maladie.
“România a adoptat Strategia Națională pentru Sănătate 2023-2030, care acordă o atenție deosebită asigurării sănătății pentru toți și, în mod special, femeilor și copiilor. Această strategie deschide posibilitatea oferirii de servicii de planning familial, servicii de îngrijire mai bune în timpul sarcinii și acces la metode moderne de contracepție. Prevenția și educația sunt extrem de importante, iar educația în domeniul sănătății le permite cetățenilor să își mențină sănătatea și să prevină îmbolnăvirea. Educația de gen îi ajută pe tineri să înțeleagă respectul, egalitatea și drepturile de care dispun. Promovarea unor asemenea valori reprezintă premisa clădirii unor societăți solide și libere” a mai adăugat vicepreședintele Senatului.
În ceea ce privește sănătatea, schimbările climatice și edificarea unui viitor mai verde, înaltul demnitar a relevat faptul că România și-a asumat angajamentul de a-și intensifica eforturile în direcția reducerii emisiilor cu gaz de seră având ca scop combaterea efectelor schimbărilor climatice și atingerea obiectivelor prevăzute de Acordul de la Paris, precum și în contextul adoptării Pactului Ecologic European (European Green Deal). Totodată, a evidențiat faptul că obiectivul României este de a atinge o cotă de cel puțin 38.3% de energie regenerabilă în consumul final brut de energie până în 2030, în special prin creșterea capacității instalate pentru producerea energiei din surse eoliene și solare.
În contextul participării sale la Forumul politic la nivel înalt al ONU privind dezvoltarea durabilă, vicepreședintele Senatului, Petrică Lucian Rusu, a avut o scurtă întrevedere cu ministrul muncii și protecției sociale din Republica Moldova, Alexei Buzu, despre oportunitățile de cooperare și provocările comune pe care cele două state le pot depăși împreună. În același timp, înaltul demnitar român a transmis asigurări interlocutorului moldovean cu privire la sprijinul ferm al României pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova și pentru consolidarea independenței sale energetice.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
nori împrăștiați
25.9 ° C
25.9 °
25.9 °
48%
5m/s
100%
D
25 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat